Banca Transilvania, vicecampioană la tranzacții bursiere

Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de Valori București (BVB), generând tranzacţii de 14,432 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 5,12%.


În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu schimburi de 12,518 milioane lei (creștere cu 1,73%) şi acţiunile Fondului Proprietatea, cu tranzacţii de 11,638 milioane de lei (scădere cu 2,99%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Rompetrol Well Services (cu 21,57%), Aerostar (cu 14,84%) şi Societatea de Construcţii Napoca (cu 14%). La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Carbochim, cu un declin de 10,71%, urmate de cele ale UCM Reşiţa (cu 10,37%) şi ale Comcm Constanţa (cu 7,87%).

BVB a câştigat 1,125 miliarde de lei la capitalizare, 0,63%, săptămâna trectută, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 7,32%, în comparaţie cu săptămâna anterioară. Capitalizarea bursieră a ajuns la 178,435 miliarde de lei, în perioada 24 – 28 octombrie 2022, de la 177,309 miliarde de lei în săptămâna 17 – 21 octombrie 2022. Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 72,694 milioane de lei, în creştere faţă de 67,735 milioane de lei, în săptămâna anterioară. Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a închis săptămâna la 10.835,92 de puncte.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut