Banca Transilvania oferă ”creditul imobiliar verde”

Banca Transilvania (BT) a anunțat că lansează Creditul imobiliar / ipotecar verde, prin care încurajează achiziţionarea de imobile cu eficienţă energetică.

Pentru împrumuturile luate până la finalul anului, noul credit are dobândă variabilă, în lei, de 4,77%, atât pentru creditele noi, cât şi în cazul refinanţărilor. Creditul ”verde” oferă rate mai mici cu până la 5% faţă de un credit imobiliar BT standard, pe toată perioada de creditare.

Acest credit este acordat pentru achiziționarea de imobile cu performanţă energetică superioară cu certificat energetic A sau B superior, cu consum anual specific de până la 163 kWh/mp. Împrumutul se acordă în lei, avansul este de 15%, pe o perioadă între 5 şi 30 de ani. Dobânda este de 4,77%, formată din indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) + marja fixă de 2,6%. Pentru acordare sunt luate în considerare veniturile permanente: salarii, pensii, chirii, dividende, venituri din străinătate de minim un an etc.
Primii paşi spre noua casă verde pot fi făcuţi online, pe site-ul băncii, prin simularea unui credit cu ajutorul Calculatorului de rate şi prin solicitarea unei consultanţe. Conform datelor furnizate de BT, pentru un credit în valoare de 200.000 de lei, pe o perioadă de 30 de ani, cu 360 de rate egale, cu dobânda de 4,77% pe an, IRCC 2,17% plus marja fixă de 2,60%, rata lunară este de aproape 1.045 de lei.

BT afirmă că este prima bancă din România care acordă, începând din 2017, finanţări destinate eficienţei energetice în sectorul rezidenţial în România, din fonduri BERD. Finanţările destinate eficienţei energetice pentru sectorul rezidenţial este al treilea domeniu în care BT s-a implicat, primii paşi fiind făcuţi acum 10 ani pentru creşterea eficienţei energetice a activităţilor economice a clienţilor IMM, precum şi pentru proiecte de creştere sustenabilă derulate de entităţi publice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut