Bac

RADU VIDA

Din păcate, evenimentele politice au acaparat întreaga perspectivă socială şi economică. Nu mai vedem)auzim)citim nimic decît ce şi cum cu „serviciul” aleşilor. Eu zic că se descurcă ei – şi încă bine! –  fără să ne batem noi capul. Cu ce au strîns peste ani, cu ce au agonisit, o vor scoate la capăt. Nu ştiu însă cum  vor scoate-o la capăt generaţii şi generaţii de învăţăcei, incapabili să demonstreze că n-au trecut pe degeaba prin cei 12 ani de şcoală.

În mod normal Bacalaureatul n-ar trebui să fie subiect de ştire pentru mass media. Poate doar un anunţ, acolo, cum că începe în ziua cutare şi că, după o vreme, probele s-au încheiat şi încep înscrierile la facultăţi. Bacalaureatul, însă, a devenit un fenomen social (negativ, din păcate) şi i se acordă mai multă importanţă decît ar fi normal. De ce?

Pentru că nu se învaţă.
Există o serie de explicaţii şi, sînt sigur, în următoarele zile se vor găsi şi altele. Care mai de care mai deştepte, mai convingătoare.  Un lucru este cert: nu se învaţă, pentru că, de ceva vreme încoace, nu există repere. Poate că nu toată lumea conştientizează acest lucru. Se aruncă vina cînd pe părinţi, cînd pe profesori, cînd pe elevi. Adevărul e că politicul în ansamblul lui este de vină pentru degringolada din învăţămînt.

În primul rînd că sistemul n-ar trebui să permită, celor care nu vor sau nu pot, să ajungă în clase liceale. Apoi, dacă industria şi agricultura ar funcţiona ca într-o ţară normală (n-am zis dezvoltată), deci dacă ar exista perspectiva locurilor de muncă, aceşti tineri ar trebui integraţi în şcoli profesionale sau calificaţi la locurile de muncă. Pentru cea de a doua categorie,  cei care urmează liceul, ar fi necesare ore de pregătire practică pentru ceva. Am pus degetul pe mai vechea rană a şcolilor tehnice, de diferite specialităţi. Şi, în fine, cei care, după un sever examen de bacalaureat, se prezintă pentru a urma studii superioare, ar trebui selecţionaţi şi ghidaţi în aşa fel, încît la terminarea studiilor, să nu se prezinte în faţa societăţii ca nişte loaze. De ce nu se întîmpla aşa? Pentru că interesul are fes atît de mare, încît tot omul îşi vede… scăparea în studii superioare. Cu sau fără bani. Pe urmă… străinătatea, unde, desigur, curăţă buzi, şi rînesc farfurii, dîndu-se baştani de peste mări şi ţări.

Poate că se va încerca şi formula cu bac-ul diferenţiat. Şi, în acest fel, nu vor ajunge la facultăţi tipi care au urmat secţia umană, dar se înscriu la electronică şi urmează, în paralel, medicina. Şi, de fapt, visează etnobotanice, extasy şi alte LSD-uri. Poate că nu-i cea mai bună soluţie să desfiinţăm şcolile care n-au nu ştiu ce promovabilitate. (Am cunoscut un cretin care, la primul necaz cu un spital din judeţ, a găsit soluţia de geniu de a şterge cu buretele peste ani şi ani de rezultate).

Soluţia?
O reală aplecare spre dezvoltare economică, studiu pentru toată lumea, în funcţie de voinţă şi… putirinţă. Exigenţă în promovarea dascălilor şi elevilor. Şi… gata. În acest fel, simplu, nici nu contează ce zbir e la catedră, dacă părinţii se preocupă sau nu şi dacă veghează camerele de luat vederi la fiţuica care este… Atîta timp, însă, cît nu există decît universitate, toată lumea va da buluc. Chit că, pe urmă,  (după şomaj!), urmează un eventual loc de vînzător de shaorma. Sau, mai rău, abonament la şomaj şi promiscuitate.