Azi elevă, mîine campioană!

Cros-2 Săptămîna trecută, Clujul a fost gazda crosului întitulat „Elevii de azi, campionii de mîine”, la care au participat elevii liceelor şi scolilor gimnaziale din judeţ.

Spre bucuria şi mîndria dejenilor, municipiul de pe Someş a fost reprezentat de un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, dintre aceştia remarcîndu-se eleva Lorena Alupoaiei (clasa a VI-a) care s-a clasat pe locul I.

Copiii din Dej au fost pregătiţi de profesorii Claudia Mariana Sosin şi Dorel Chirca, iar participarea la cros a fost de bun augur, mare parte dintre ei manifestîndu-şi intenţia de a practica atletismul cu seriozitatea cuvenită unei Cros-1pasiuni ce poate conduce la performanţă.

Derulată în cadrul programului naţional „Pierre de Coubertin”, manifestarea a fost organizată de Ministerul Sportului şi Federaţia Română de Atletism, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Atletism Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj.

Desfăşurat în 20 de oraşe din ţară, crosul a avut drept scop „valorificarea aptitudinilor individuale ale copiilor nelegitimaţi cu vîrsta de 11-14 ani, printr-un sistem organizat de selecţie, care să asigure creşterea ariei de cuprindere şi practicare a probelor de fond şi semifond – alergări lungi”.

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.