Avertismentul eurodeputatului Daniel Buda

Comisia Europeană trebuie să se asigure că produsele importate de UE respectă aceleași standarde de calitate ca cele din statele membre, atrage atenția eurodeputatul clujean Daniel Buda. În cadrul reuniunii Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European pe care a prezidat-o, liberalul a avut loc un schimb de opinii cu un reprezentant al Comisiei (DG AGRI) cu privire la chestiuni agricole legate de comerț. În intervenția sa, Daniel Buda a subliniat faptul că o economie sănătoasă nu poate exista în afara acordurilor comerciale încheiate cu diverse state terțe. „Totuși, fermierii noștri trebuie să respecte o serie de obligații și condiții din perspectiva ambițiilor pe care noi le-am asumat pentru combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, ei sunt expuși riscului concurenței neloiale din partea statelor terțe care nu au aceleași obligații de a respecta condițiile de mediu din interiorul Uniunii Europene. Din păcate, consumatorii sunt și ei ținta unor produse care nu respectă standardele de calitate de la nivelul UE. Astfel, Comisia Eurpeană trebuie să se asigure că produsele importate de Uniunea Europeană respectă aceleași standarde de calitate precum statele membre!”, a susținut Daniel Buda. Liberalul a menționat că fermierii europeni vor trebui să reducă la jumătate utilizarea pesticidelor, să extindă agricultura ecologică, ceea ce, subliniază eurodeputatul, va însemna o scădere a producției. „Fermierii, care încalcă legislația UE privind mediul, sănătatea publică și animală sau gestionarea terenurilor vor putea suferi sancțiuni. În timp ce fermierii și crescătorii de animale din Europa vor trebui să facă față acestor noi exigențe, importurile din țările extracomunitare vor continua în baza vechilor acorduri comerciale. Prin urmare, Uniunea Europeană va exporta fructe și legume la cele mai înalte standarde, în timp ce consumatorul european nu va beneficia de aceeași calitate la produsele din import”, a afirmat Daniel Buda.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut