Avantajul infidelităţii

Ilie Călian

Camera Deputaţilor va vota Legea votului prin corespondeţă pentru cetăţenii români din străinătate – după ce Senatul a adoptat-o, dar cu dezacordul senatorilor UDMR şi al unora din ALDE, care i-au reproşat legii numeroase imperfecţiuni, ba chiar, după Călin Popescu-Tăriceanu (preşedintele ALDE şi al Senatului), ar avea prevederi anticonstituţionale.

“Noul” PNL, prin vocea co-preşedintelui Alina Gorghiu, a “salutat” acest vot ca un succes al liberalilor, pentru că ar coincide aproape în totalitate cu cel depus de propriul partid în luna martie. Iar preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este convins că proiectul de lege va fi adoptat de Camera Deputaţilor. Ar urma, deci, ca aceste două partide să-şi susţină, fiecare în felul său, meritele pentru lege în faţa milioanelor de cetăţeni români din străinătate.

Însă compromisul dintre cele două grupări politice nu atinge, iarăşi, problemele de esenţă ale votului românilor din străinătate şi al celor cu dublă cetăţenie. La “Articolul 17. Cetăţenii români din străinătate” se supune că aceştia “trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile (faţă de statul român – n.n.), cu excepţia acelora care nu sînt compatibile cu absenţa lor din ţară”. Iată că, deja, Constituţa noastră stabileşte existenţa a două categorii de cetăţeni: unii care îşi îndeplinesc toate obligaţiile faţă de stat, alţii – doar parţial. Logic ar fi ca şi în materie de drepturi să acţioneze acelaşi principiu. La “Capitolul III. Îndatoririle fundamentale”, citim “Articolul 54. Fidelitate faţă de ţară. (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră”. După cum obsevaţi, s-a introdus aici un termen fără valoare juridică: sacră (pe lîngă faptul că, în cuprinsul Constituţiei se vorbeşte de-a valma despre ţară şi stat). Dar faţă de stat – care acordă dreptul de vot?! Iată că, în acelaşi capitol, al îndatoririlor fundamentale, aflăm (“Art.56, Contribuţii financiare”) că “(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice”. Dar cetăţenii români cu domiciliul temporar sau dublă cetăţenie îşi îndeplinesc acestă obligaţie?! Nu – dar aceştia cer să li se acorde şi lor exact acelaşi drept de vot ca şi celor care îşi îndeplinesc această “îndatorire fundamentală”. Adică, să aibă în Parlament reprezentanţi care să voteze cheltuirea unui buget la care nu au contribuit şi să elaboreze legi pe care nu le vor respecta… Ce ziceţi – v-ar place ca sora sau fratele dumneavoastră (rude “de sînge”) să vă impună cum să cheltuiţi bugetul familiei, la care ei n-au contribuit?!

Am văzut, Constituţia a preparat un ghiveci de formulări şi sentimente, şi juridice, la alegerea fiecăruia!… Nu este de mirare că majoritatea concetăţenilor trăiesc într-o mare confuzie în ceea ce priveşte patriotismul, dragostea de ţară, naţionalismul, cetăţenia. Mulţi confundă etnia cu naţiunea şi cetăţenia. Pentru majoritatea, dragostea de ţară este, în realitate, confortul lingvistico-cultural-social din zona în care trăieşte, pe care o consideră patria şi ţara – chiar dacă, unii, nu aparţin etniei majoritare: aparţin nu etniei, ci naţiunii şi statului român (şi se simt bine aşa). Iar “dorul de ţară” al celor stabiliţi în altă parte nu este altceva decît inconfortul vieţuirii într-un alt mediu lingvistic, cultural şi social, cu alte valori, alte tradiţii şi obiceiuri (başca geografia şi clima). Aşadar, cei cu “dor de ţară” pot fi “buni români” din punct de vedere sentimental, numai că nu îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de statul român (sau România), începînd cu cele fiscale şi încheind cu, să zicem, cele ale legii selectării gunoaielor din gospodărie.

În privinţa votului celor stabiliţi definitiv în străinătate şi cu dublă cetăţenie, nici nu are rost să mai vorbesc: au drepturi şi obligaţii riguroase faţă de statul în care s-au stabilit. Despre cei care se află temporar la muncă în străinătate (cît de “temporar”?), am auzit spunîndu-se că ar avea exact aceleaşi drepturi ca şi cei din ţară, întrucît “trimit bani acasă”. Aşa este cu banii, numai că aceşti bani, repet, nu sînt impozitaţi în România, nu ajung la buget. Ba da!- mi se spune: rudele lor îi cheltuiesc în România. Da, dar şi noi cheltuim în România, dar numai din ce ne-a rămas după ce ni s-au reţinut impozitele şi taxele. Iar în privinţa acelei TVA de la cumpărături şi care merge la buget – aiurea!: orice străin care face cumpărături în România plăteşte TVA, dar asta nu-i dă dreptul să voteze pentru Parlamentul României!

Aveţi dreptul să-mi cereţi un răspuns clar: sînt pentru sau împotriva votului cetăţenilor români din străinătate (prin corespondenţă sau prin alte mijloace)? În privinţa celor cu dublă cetăţenie – sînt cu totul împotrivă. În privinţa celor plecaţi temporar la muncă răspunsul este mai complicat, sau mai dificil, întrucît unii, plecaţi “temporar” de peste zece ani, nici nu se mai gîndesc să revină, dar le este comod să stea cu fundu-n două luntri “cetăţeneşti”. Pe de altă parte, mai există încă o cetăţenie-cetăţenie europeană, care le dă dreptul să voteze şi să candideze la alegerile locale din ţara unde stau. De fapt, sîntem într-o situaţie ciudată: cu cît eşti mai puţin fidel propriului stat, cu atît ai mai multe libertăţi cetăţeneşti…