Avansări în grad înainte de termen la ISU Cluj cu ocazia Zilei Pompierilor

Șapte pompieri clujeni au fost avansați în grad înainte de termen cu ocazia Zilei Pompierilor, care se sărbătorește în fiecare an la 13 septembrie. Dintre aceștia, trei sunt ofițeri, respectiv locotenenți ce au fost avansați la gradul de căpitan, și patru subofițeri.

Cu ocazia Zilei Pompierilor, la sediul Inspectoratului Județean de Urgență Cluj a avut loc, miercuri, o festivitate la care au luat parte reprezentanți ai autorităților județene și locale, ai societății civile, mediului medical și universitar și ai instituțiilor deconcentrate. În cadrul evenimentului a fost oficiat un Te deuum de către un sobor de preoți în frunte cu IPS Andrei Andreicuț. mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Cu această ocazie, generalul – maior Dan Paul Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență le-a transmis pompierilor clujeni că printre prioritățile instituției se numără implementarea proiectelor destinate creșterii performanței, pregătirii angajaților și, nu în ultimul rând, eficientizarea intervențiilor. „Profilul salvatorului arată dragoste și empatie față de semeni, iar curajul și ambiția reușitei transpar din succesul misiunilor încredințate, atât în țară, cât și peste hotare. Angajamentul României de a spori sprijinul acordat statelor Uniunii Europene prin participarea cu forțe și mijloace, sub egida Mecanismului European de Protecție Civilă, trebuie să continue. Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență și a structurilor aflate în coordonare, prin răspunsul rapid și eficient manifestat la solicitările țărilor puternic afectate de diverse situații de urgență, am reușit ca prin intermediul echipelor plecate în misiuni să demonstrăm tuturor că suntem solidari și empatici, atunci când o situație critică amenință comunitățile, chiar și în afara granițelor țării”, a transmis șeful ISGU.

Pe 13 septembrie, s-au împlinit 175 de ani de când, pe Dealul Spirii, Compania de Pompieri din Bucureşti, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, ducea o luptă aprigă împotriva numeroasei oştiri otomane venită să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut