Autorizaţii de muncă pentru străini

În anul 2013, Inspectoratul General pentru Imigrări va elibera, în conformitate cu prevederile legale în materie, 5.500 de autorizaţii de muncă pentru cetăţenii străini care îndeplinesc condiţiile şi doresc să se încadreze în muncă în România.
Tipurile şi numărul de autorizaţii de muncă ce pot fi obţinute de angajatorii din România sînt: autorizaţii de muncă pentru lucrătorii permanenţi – 3.000, autorizaţii de muncă pentru lucrătorii detaşaţi – 900, autorizaţii de muncă pentru lucrătorii înalt calificaţi – 800, autorizaţii de muncă pentru lucrătorii sezonieri – 100, autorizaţii de muncă nominale – 100, autorizaţii de muncă pentru lucrătorii stagiari – 200, autorizaţii de muncă pentru sportivi – 300 şi autorizaţii de muncă pentru lucrători transfrontalieri – 100.
Dacă numărul cererilor pentru eliberarea de autorizaţii de muncă este mai mare decît numărul stabilit, acesta poate fi suplimentat prin hotărâre a guvernului, în baza unui memoriu justificativ, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În aceleaşi condiţii se procedează şi în cazul în care se constată, din dinamica eliberării autorizaţiilor de muncă, necesitatea unei redistribuiri a acestora de la o categorie la alta.
În cursul anului 2012, Inspectoratul General pentru Imigrări a eliberat 2.454 autorizaţii de muncă cetăţenilor străinilor. Din totalul numărului de autorizaţii emise, 1.488 au fost pentru lucrătorii permanenţi, 658 pentru lucrătorii detaşaţi, 94 pentru lucrîtori înalt calificaţi, 190 pentru sportivi şi una pentru lucrători transfrontalieri.
Cei mai mulţi lucrători provin din Turcia (601), China (392), Serbia (164), Filipine (164) şi Sri Lanka (106).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.