Autorizaţie de construire pentru tronsonul Mihăieşti – Zimbor al Autostrăzii Transilvania

Autorizaţiile de construire pentru tronsonul dintre Mihăieşti şi Zimbor, autostrada Transilvania și pentru pentru lotul 3 (între DN 6 – Bragadiru şi A1) din autostrada de centură a Bucureştiului, semi-inelul sudic, au fost emise joi.

„Două dintr-o lovitură. Astăzi am emis autorizaţii de construire pentru două proiecte care, odată finalizate, vor fi mană cerească pentru zona metropolitană a Bucureştiului şi inima Ardealului. În primul rând, avem autorizaţie de construire ‘proaspătă’, dată pentru lotul 3 (între DN 6 – Bragadiru şi A1) din autostrada de centură a Bucureştiului, semi-inelul sudic. Compania elenă care lucrează aici a făcut deja activităţi de pregătire a terenului (marcarea şantierului, drumuri de acces, arheologie, defrişare, deminare). Voi urmări îndeaproape lucrările şi voi face tot ce-mi stă în putere ca proiectul să rămână în grafic. Nu mai accept întârzieri cum s-a întâmplat cu finalizarea peste termenul contractual a proiectului tehnic”, a scris pe Faceebook ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
Pe cei 13 km ai secţiunii din autostrada Transilvania se vor construi: un nod rutier la Zimbor, 11 poduri (2,2 km lungime totală), 21 de podeţe şi o parcare de scurtă durată (de-o parte şi de alta a drumului).
„Acest lot a fost licitat ‘la pachet’ cu unul învecinat, aflat deja în execuţie: Nădăşelu – Mihăieşti, unde am fost în vizită acum două săptămâni. Sunt mulţumit de cum avansează lucrările, iar constructorul român e mobilizat foarte bine în teren. Cu bani din PNRR, între Nădăşelu şi Poarta Sălajului (42 km, proiecte de 2 miliarde de lei), vrem să terminăm lucrările până în 2023”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut