Automobilism: Napoca Rally Academy şi-a îndeplinit obiectivele în Letonia

Două echipaje clujene au luat startul la raliul Liepaja – Ventispils (Letonia), etapă din cadrul Campionatului European. Etapă care s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile şi s-a încheiat duminică, cu victoria, aşteptată, a experimentatului pilot finlandez Jari Ketomaa. Podiumul a fost completat de irlandezul Craig Breen şi de francezul Francois Delecour. Clujul a fost prezent cu Marco Tempestini (copilot Dorin Pulpea) şi fiul acestuia, Simone Tempestini (copilot Sergiu Itu), clasaţi la general pe locurile 20, respectiv 21. Simone s-a clasat pe 12 la ERC Production Cup.

Eu zic că ne-am atins obiectivele. Am terminat raliul cu bine şi sîntem mulţumiţi de evoluţia noastră. Am văzut cum este să concurezi pe zăpadă şi gheaţă” a declarat Simone Tempestini.

Din Campionatul Naţional, a mai fost prezent în Letonia şi maghiarul Szabo Gergo, clasat al 14-lea. Napoca Rally Academy a fost prima echipă românească angrenată în Campionatul European de raliuri. Raliul Liepaja – Ventspils a cuprins nu mai puţin de 15 probe speciale, cea mai lungă avînd 26,52 kilometri, iar cea mai scurtă doar 2,5 kilometri.

Următorul raliu la care va participa Napoca Rally Academy va avea loc în Portugalia (Sata Rallye Acores), în perioada 25-27 aprilie.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.