Autograf pe suflet

 Cîteodată, luîndu-ne cu viaţa, uităm să trăim şi cînd avem momentul revelaţiei, apelăm la amintiri, chiar şi la cele din viitor, neglijînd ceea ce a reprezentat cîndva un prezent intens de mare valoare, personalizat. Acesta este şi cazul baritonului Dan Serbac, cel care astăzi împlineşte 72 de ani, pe care însă îi va sărbători într-o solitudine impusă de destinul vitreg şi încruntat.

Aceasta însă nu ne opreşte să aducem un omagiu unuia dintre cei mai mari solişti ai scenei clujene, celui care într-o carieră muzicală de peste 30 de ani a interpretat în jur de 60 de roluri, care au inclus repertoriul mozartian, verdian, pe cel francez, rusesc şi românesc, acesta din urmă cu o pondere deosebită, dusă la culme în „Oedip”-ul enescian. Rolul care l-a consacrat definitiv şi i-a acordat aura de clasic în viaţă a fost cel din opera Nabucco de Verdi, spectacol susţinut de peste 200 de ori în ţară şi peste hotare. Destinul, talentul, în vremea cînd îi erau prietene l-au purtat prin Italia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, Ungaria, Serbia, Rusia, Coreea, Iran, Turcia. Timp de 6 ani a fost solist cu contract la Opera din Berlin, apoi între 1991 şi 1995 colaborează cu Opera din Istanbul, unde interpretează roluri diverse în peste 40 de spectacole. Se întoarce în 1997 la Universitatea „Bilkent” din Ankara, ca profesor.

O înşiruire seacă, cu atingere la o aritmetică precisă, dar care dă pe dinafară, prea-plinul reuşitelor scenice neputînd fi egalat nici pînă în prezent şi acestei afirmaţii îi aduc o confirmare mută tenorul Peter Schreier, basul Theo Adam, soprana Anna Tomawa-Sintow, Vladimir Antonov, Cesare Sieppi, Giorgio Tozzi, Paata Burciuladze, Nicolae Herlea, Maria Slătinaru, Ionel Pantea, Ionel Voineag, Felicia Filip, cei cu care a împărţit succesul, binemeritînd aplauzele a mii şi mii de spectatori.

Dragă Dane, am îndrăznit să îţi facem o intrare în eternitate, prin fereastra sufletului deschisă, pentru ca să ştii că sîntem alături de tine şi-ţi acordăm toată dragostea posibilă, înţelegerea, atîta cîtă putem s-o avem, noi cei pe care destinul încă nu i-a supărat. Faci parte din gloriile Cetăţii şi oricînd aceasta se legitimează în faţa veşniciei, cu siguranţă va aminti şi numele tău, pentru că are toate motivele să se mîndrească cu tine. Acolo, într-un amurg biologic nedrept, ştim că auzi şi reiei arii celebre, partituri nemuritoare şi vrem să ne faci părtaşi la întoarcerea în viitor, căci oameni ca tine nu se nasc în fiecare zi şi nici zilele acelea nu sînt la îndemîna oricărei clepsidre cu minutare.

Îţi dorim, cu toată dragostea noastră, să ai puterea de a ne suporta aşa cum sîntem, veseli şi superficiali, dar să ştii că în fonoteca de aur a sufletului nostru, a sentimentelor fiecăruia în parte, te afli şi Tu, Dan Serbac.

Cornel UDREA