Austria: Cinci copii, răniţi în explozia unei „relicve de război”, aflată sub un foc de tabără

Cinci copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani au fost răniţi în nordul Austriei sâmbătă seara, când o „relicvă de război” care se afla sub focul lor de tabără a explodat, a anunţat poliţia duminică, relatează Reuters.

Copiii făceau parte dintr-un grup venit în vizită din altă zonă a aceluiaşi land, Austria Superioară. Accidentul a avut loc într-o zonă a satului St Oswald bei Freistadt, unde grupuri organizate de tineri îşi instalează adesea taberele, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

După explozie, poliţia a inspectat o vatră adiacentă şi a găsit un alt obiect care conţinea explozibili pe care l-a descris deopotrivă drept „relicvă de război”, iar o unitate de dezamorsare a bombelor a fost chemată să se ocupe de acesta, a declarat poliţia într-un comunicat.

Gravitatea rănilor suferite de copii nu a fost imediat clară, a declarat poliţia, care a adăugat că aceştia au fost duşi la un spital de copii din oraşul Linz, aflat în apropiere.

Deşi bombe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial continuă să fie descoperite în Austria, în special în cursul excavaţiilor pentru lucrări de construcţie, accidente precum cel de sâmbătă seară sunt rare, notează Reuters.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.