Atunci când colindăm, mărturisim despre iubire

În zilele premergătoare Crăciunului, la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla au venit colindători. Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, pr. Vasile Tofană SJ, vicar general și tineri teologi au fost gazde primitoare. Au primit și oferit cu toții, colindătorii și cei colindați, lumină din lumina ce coboară din Sfânta Iesle de Crăciun.

S-au împărțit în aceste zile vești bine pe aripi de colindă, cuvinte de învățătură și încurajare, binecuvântări, lecturi spirituale – cărți în dar pentru iubitorii de lectură, și, nu în ultimul rând, zâmbete și căldură sufletească în bucuria revederii, pentru că mulți dintre cei ce au venit cu colindul au fost să-și colinde Ierarhul și în urmă cu un an, cu doi, sau cu mai mulți. Primirea de către Episcopul eparhial a grupurilor de colindători la Episcopie este o frumoasă tradiție de demult în Eparhia de Cluj-Gherla. Pomenește despre ea – și aceste amintiri i-au fost mângâiere în anii detenției – , în cartea Memoriilor sale, Episcopul Iuliu Hossu, acum fericit martir.

Vorbind colindătorilor, Preasfinția Sa Claudiu le-a descifrat limbajul simbolic al colindelor, ce înseamnă de fapt a merge la colindat. A spus: „Credem că creștinismul e o chestiune de teologie și e adevărat, dar e, mai ales, o chestiune de întâlnire între persoane. În primul rând, între noi și Isus, Cristos, și, după aceea, prin El, între noi. Cu cât mai mult fiecare dintre noi o să vorbim cu Cristos, o să intrăm tot mai mult într-o relație personală cu Isus, prin rugăciune, prin Sfânta Scriptură, prin multe alte feluri pe care le avem la dispoziție, cu atât mai mult și între noi vom fi mai apropiați. Spun asta fiindcă suntem într-o perioadă a colindelor, unde exact inima este cea atinsă de iubire.

O manieră clasică, teologică, e aceea de a vorbi despre Dumnezeu ca și Adevăr, și aici este un proces rațional în care ne apropiem de un adevăr de credință. Dar, de exemplu, dacă vorbim despre Isus ca despre Bunul Păstor, sau Blândul Păstor, parcă nu mai trebuie să ne punem mintea la contribuție, ci simțim cu inima ce înseamnă un păstor, și, mai ales, ce înseamnă un blând sau un bun păstor. Aici cred că se inserează și colindele și felul în care colindăm de Crăciun. Nu mergem să explicăm teologic în ce fel a doua persoană din Sfânta Treime s-a întrupat, ci vestim ceea ce toată lumea trăiește într-o manieră tainică și personală de-a lungul unui an, vestim în cuvinte, cu o melodie frumoasă, cu versuri frumoase, acel mister. Și avem acces la misterul acesta, fiindcă ajunge direct la inima noastră. Poate nu întotdeauna conștientizăm amploarea teologică, dar știm ce înseamnă că Dumnezeu s-a făcut Prunc, un Prunc blând, și că a venit pentru fiecare dintre noi.

Fiecare are felul său de a se bucura și de a transmite bucuria, dar colindele transmit o bucurie care rămâne și care e foarte important să nu rămână doar în momentele în care se colindă. E o bucurie pe care o transmitem spontan, fiindcă asta mediază colindele: bucuria Crăciunului, a Nașterii Domnului, pe care lumea o simte. Când colindăm, e o bucurie care parcă se extinde, o pace, o fericire pe care nu o putem neapărat explica, dar o simțim.

După ce trece Crăciunul și intrăm în viața noastră de zi cu zi și începe un an nou, ne întrebăm: ce va fi în noul an, în plan politic, în Biserică în plan personal, în familia noastră, și nu știm ce o să fie. Dar, nici nu contează ce va fi, contează să știm să ne aducem aminte de momentul Crăciunului, de faptul că numele lui Isus este «Dumnezeu cu noi», fiindcă a fost vestit ca și Emanuel. Acesta este cel mai frumos nume: Isus este Emanuel, adică «Dumnezeu cu noi, Dumnezeu pentru noi, Dumnezeu în noi». Nu mai e un Dumnezeu îndepărtat în ceruri, care nu știm ce vrea de la noi, ci este un Prunc venit pentru fiecare dintre noi. Ce poate fi mai tandru și mai blând? Ce poate exprima mai bine iubirea și simplitatea lui Dumnezeu decât un Prunc care vine să se pună în mâinile noastre? Gândiți-vă, cât de mult se încrede Dumnezeu în noi, încât se pune în mâinile noastre așa cum se pune în mâinile Mariei și ale lui Iosif. Și în sufletul nostru El vine la fel. Avem toată libertatea să-L scoatem afară, să-I închidem ușile, să-I spunem: «Sunt preocupat, am altceva de făcut mult mai important și n-am timp de Tine. Asta au făcut oamenii din Betleem. Cine s-ar fi așteptat? Atunci când Isus vine pentru noi ni s-ar părea normal ca toată lumea să-și deschidă inimile și casele, nu? Nu! Toată lumea avea altceva de făcut în acel moment, și, mai mult, Irod voia să-L omoare după ce s-a născut.

În felul acesta Isus vine și în sufletele noastre, se pune în mâinile noastre, ca un Prunc. Noi putem să-L scoatem afară din sufletele noastre în orice clipă și Isus pleacă. Isus niciodată nu rămâne cu forța și nu intră cu forța în sufletele noastre. De aceea este extrem de important, nu doar să știm aceasta în mod teoretic, rațional, teologic, ci să-L și simțim. Este, la fel, foarte important că această trăire pe care o avem acum, de Crăciun, să rămână în sufletele noastre.

Când mergem la colindat, aducem aminte tuturor oamenilor despre Nașterea lui Isus, de faptul că Dumnezeu ne iubește atât de mult încât pe Fiul Său, Unul Născut, Preaiubit, ni-L dăruiește. Și ni-L dăruiește în așa fel încât putem să-L omorâm. Dar Dumnezeu ni-L dăruiește fiindcă se încrede noi – asta vestim prin colinde. Când ascult colindele, asta simt: îmi aduc aminte de Dumnezeu care este în inima mea și las la o parte problemele de rezolvat. Și când merg să rezolv problemele, duc cu mine bucuria pe care am primit-o prin colinde și mă gândesc că, dincolo de toate problemele, există o providență a lui Dumnezeu care păstrează lucrurile. Îmi amintesc o mistică franceză, care spunea că, într-un dialog interior, L-a întrebat pe Isus în timp ce mătura pe afară, dacă ceea ce face, faptul că mătură, are legătură cu viața spirituală. Și Isus i-a zis: «Numai voi învârtiți lucrurile în importante sau mai puțin importante. Pentru mine nu există așa ceva. Pe mine mă interesează câtă iubire puneți în ceea ce faceți». Despre aceasta este și Imnul minunat al Sfântului Pavel (Corinteni 13), apropo de iubire. El spune că totul e important dacă există iubire la bază. Dacă nu există iubire la bază, poți să faci absolut orice. El dă exemple extreme: Poți să îți dai și trupul, poți să îți dai toate bunurile, dar, dacă nu există iubire, nu valorează nimic. Nu spune că valorează mai puțin, ci: «nu valorează nimic».

Atunci când colindăm, mărturisim despre iubire. Sunt lucruri minunate care pot schimba lumea, dacă le facem cu iubire. Așa că, vă invit să păstrați Crăciunul ca pe o sărbătoare a sufletului vostru. Și, ori prin ce am trece, momente frumoase, momente de suferință, de încercare, de durere, să ne aducem aminte că nu doar la sfârșit de an este Crăciunul, ci Sărbătoarea Nașterii Domnului este sărbătoarea zilnică a sufletului nostru. De aceea, în fiecare zi să păstrăm în suflet bucuria și cântul pe care îl aduc colindele”.

V.S.