Atletism / Ștefan Iulius Gavril (CSM Cluj), vice-campion național de seniori

Municipiul Timișoara a găzduit, duminică, 4 aprilie 2021, întrecerile Campionatului Național de Alergare pe șosea 10 kilometri, eveniment organizat de Federația Română de Atletism și Asociația Județeană de Atletism Timiș. Competiția a fost rezervată seniorilor, tineretului (U23) și juniorilor 1 (U20) și s-a desfășurat atât la feminin, cât și la masculin, individual și pe echipe.

Atleţii Ilie Corneschi şi Adelina Panaeț au câştigat titlurile de campioni naţionali pe distanţa de 10.000 de metri. Ilie Alexandru Corneschi (CSM Craiova) s-a impus la masculin cu timpul de 30 de minute, 22 de secunde și 59 de sutimi, fiind urmat de Ştefan Iulius Gavril (CSM Cluj-Napoca), la 7 secunde și 37 de sutimi, respectiv de Peter Daniel Herman (SCM Gloria Buzău), la 14 secunde și 6 sutimi. Laszlo Levente Kanizsay (CS Universitatea Cluj) a ocupat locul 11, el concurând la categoria seniori. Sportivul legitimat la CS Universitatea Cluj-Napoca a acoperit distanța în 32 de minute, 19 secunde și 94 de sutimi. Tudor Sevciuc, de la CSM Cluj-Napoca a ocupat locul 5 la general, respectiv al doilea la categoria Under 23. Bogdan Damian (locul 19), Andrei Marius Crainic (locul 23), Gliga Andrei Ivănescu (locul 25) și Robert Hajnal (locul 28), toți de la CSM Cluj-Napoca, au concurat la categoria seniori. Teodor Alexandru Marica (ACS Athletic Cluj) a ocupat locul 34 la general, el concurând la categoria Under 20,iar colegul său de club, Daniel Gheorghe Rus, concurând la categoria Under 23, a abandonat. La startul probei masculine s-au aliniat 101 sportivi. În proba feminină, Elena Adelina Panaeț (CS Ştiinţa Bacău) a fost înregistrată în 32 de minute, 44 de secunde și 41 de sutimi, fiind urmată de Liliana Maria Dragomir (CSU Arad) şi de Adela Paulina Bălţoi (ACS Sportul Feroviar). Krisztina Telekfalvi, de la CSU Cluj-Napoca, a ocupat locul 18 la general, respectiv locul 4 la categoria Under 23. Sportiva a acoperit distanța în 40 de minute și 15 secunde, timpul ei fiind mai slab cu peste 7 minute decât al învingătoarei. La startul probei feminine s-au aliniat 39 de sportive. La Under-23 cea mai bună a fost Anita Claudia Zaro (CSU Poli Timişoara). clasată a cincea la general. Traseul competiției a fost Bulevardul Vasile Pîrvan-Pasajul Michelangelo-Bulevardul Corneliu Coposu-retur.

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut