Atît de…

Că lucrurile periculoase pot veni spre tine sub forme superbissime – incitante – fascinante – nu ne mai mirăm, după ce-am păţit-o de cîteva ori. Căci uităm mereu asta şi mereu-mereu ne lăsăm fermecaţi de pisicuţe pufoase şi delicioase şi de Fete Morgane suave şi pricepute.

Vine o ideologie superbissimă – incitantă – fascinantă, te abureşte, te ameţeşte, te ia de pe picioare cît ai zice „utopie” şi cînd te trezeşti, au trecut anii, din puţinul care ne este dat.

Vine o dragoste superbissimă – incitantă – fascinantă, te abureşte, te ameţeşte, te ia de pe picioare cît ai zice „amăgire” şi cînd te trezeşti, au trecut anii, din puţinul care ne este dat.

Vine un vis superbissim – incitant – fascinant, te abureşte, te ameţeşte, te ia de pe picioare cît ai zice „iluzie” şi cînd te trezeşti, au trecut nişte ani din puţinul care ne este dat.

Ce au în comun toate? Sînt – Atît de… dulci – de înşelătoare – de înrobitoare, că-ţi fură nu numai ochii, inima dar şi mintea. Pînă la un punct poţi înţelege, de-acolo încolo, nu.

Vine o ipocrizie bine machiată – bine parfumată – bine înveşmîntată în cuvinte şi gesturi şi tu, furat de „ambalaj”, uiţi că toate-s goale: cuvintele, gesturile şi evident faptele care nici nu mai ajung vreodată realităţi. Reţeta e veche, ba chiar străveche, dar noi, oamenii, tot n-am învăţat nimic. Greu n-ar fi dacă am şti „să citim ipocrizia, care nu-i decît o mare liniştită, frumoasă, albastră, dar care ascunde în ea cele mai periculoase furtuni, căci dacă în ochii lui e Cerul, în suflet are iadul, cum bine aflăm mai apoi.

Vine ipocritul zîmbăreţ, glumeţ şi căptuşit bine cu amabilităţi pe care ţi le aruncă precum un năvod şi… te-a şi prins! Te laudă, te omagiază, te năclăieşte cu complimentele sale groase şi unsuroase şi una-două te face dependent. Sau – dacă eşti mai isteţ ca el, te greţăluieşte, te ciumurleşte şi-l dai de-a dura, bravo ţie! Căci ipocrizia este, clar, o minciună şi jumătate, ba chiar mult mai mult.

Vine şmecherul mare şi mijlociu, că mic nu-i nici unul, şi te împroaşcă de-ndată cu osanale, de nu mai apuci să vezi viciul deghizat în virtute. „Scapă cine poate!” – dar puţini sînt ăştia, fiindcă vanitatea omului e mare – uriaşă – imensă! Ne plac linguşelile, tămîierile, gîdilările, mîngîierile, chiar şi cele mincinoase şi-apoi doar ce te trezeşti că te-a buimăcit de cap, te-ai „buiguit” de cap, cum zic moţii din Apuseni.

Vine şmenarul ultra perfecţionat în „inginerii” financiare, politice, psihologice, că, nu-i aşa, „exemplele de urmat” sînt pe toate gardurile cu nemiluita, antimodelul doar este în floare. Te duce cu preşul şi te tot duce pînă cînd te duce cu pluta. Fiindcă „te-ai lăsat”!

Cum, să nu mai am încredere în oameni? – ai putea replica revoltat de Adevărul cel crud. Ba să ai! Dar deschide ochii, învaţă din greşelile trecute ale tale şi ale celorlalţi, drept pentru care mai întîi trebuie să ţi le recunoşti şi să le recunoşti, şi rîde moderat de nebunaticul de La Rochefoucauld nedîndu-i chiar în totalitate dreptate, dar nici contrazicîndu-l de tot: mai bine să fii păcălit de oameni, decît să ajung mizantrop! Mă rog, păcălit, păcălit o dată, de două… dar de cîte ori? Asta n-a zis-o maestrul şi nici nu te învaţă nimeni, aşa că nu-ţi rămîne decît să le înveţi singur. Cum? Învăţînd din greşeli! Altfel, e sigur, absolut sigur că le repetăm.

Atît de… Da, atît de clar ar fi totul, dacă n-ar fi atît de… neclar! – rîdem ironic şi tonic, fiindcă asta ne dă curaj să luptăm cu ipocrizia, cu prostia, cu şmecheria, cu şmenăria, cu impostura, cu incultura, cu minciuna şi… cu alte rele mizerabile azvîrlite de Ursitoarele Rele condiţiei umane, care, biata, se tot lasă amăgită, minţită, prostită de „glazură”: masca – falsul – deghizarea, de pisicuţe pufoase şi delicioase şi Fete Morgane suave şi prefăcute, adică de ipocrizie, şmecherie, utopie şi amăgiri.

Dar, asta-i legenda, deci atenţie, nu-i obligatoriu să ne lăsăm prinşi nicidecum în plasă.

Atît de… „dulce şi fermecătoare” poate avea, însă, din fericire, şi conotaţii fix la antipozi. Dacă nu credeţi, convingeţi-vă singuri. Căci soarta-i ajută pe cei îndrăzneţi – spuneau străbunii latini. Dar şi pe înţelepţi – adăugăm noi, după ce am văzut Istoria antică – medie – modernă şi contemporană. Asta dacă sîntem în stare să mai învăţăm ceva.

Stela-Maria IVANEŞ