ATIPIC BEAUTY Bistriţa, 2016 – un eveniment monden… atipic

11063897_1004200469616703_7041786600927940851_oÎntr-adevăr atipic, pentru că, dincolo de luxul cadrului ambiental şi strălucirea paradei de modă, frumuseţea protagonistelor evenimentului a copleşit în totalitate numeroasa asistenţă. În adevăr, au fost nişte fete foarte frumoase la infăţişare şi la suflet, surîzătoare, optimiste, cultivate, ţintuite însă în scaunul rulant în urma unor întîmplări nefericite. Zilele trecute, Asociaţia OPEN YOUR HEART şi ATELIERUL DE IMAGINE PROMPT COMMUNICATION au organizat, la Bistriţa, cea de a opta ediţie a evenimentului ATIPIC BEAUTY FASHION SHOW. Astfel, a fost conceput un program deosebit, prin care organizatorii au dorit să transmită comunităţii faptul că susţinerea, empatia, atitudinea pozitivă şi ajutorul necondiţionat acordat semenilor sînt moduri de comunicare afectivă pe care este necesar să le exprimăm liber. Aşa a şi apărut ideea de a prezenta persoanele cu dizabilităţi dintr-o altă perspectivă, a frumuseţii care învinge boala. Iniţiativa proiectului aparţine preşedintelui asociaţiei, Magda Coman, care a trăit experienţa de manechin – fotomodel profesionist şi care, în prezent, se află în situaţia de a trăi în scaun rulant. Conceptul proiectului vizează creşterea încrederii de sine a celor care au avut neşansa să ajungă în scaunul cu rotile, stimulînd dorinţa de performanţă şi evoluţia pe plan profesional, dar şi schimbarea percepţiei societăţii asupra persoanelor cu dizabilităţi.

Împreună putem evolua, putem schimba atitudini, împreună avem puterea de a schimba în bine viaţa persoanelor cu dizabilităţi
Fondul muzical care a însoţit, ca un laitmotiv, apariţiile pe podium – coloana sonoră a filmului Forrest Gump, laureat în 1995 cu şase Oscar-uri, patru dintre ele făcînd parte din rîvnitul „big five” al galei – a fost cel creat de compozitorul şi dirijorul american Alan Anthony Silvestri. O muzică specială, aşa cum şi eroul filmului este unul special, reuşind să învingă o dizabilitate în ciuda obstacolelor cu care l-a confruntat viaţa.
12513729_1004202579616492_7338802869542662779_oÎn România zilelor noastre, persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu numeroase bariere emoţionale în momentul în care apar pe stradă, ideile preconcepute şi clişeele despre frumuseţe contribuind la menţinerea acestor bariere. La Bistriţa, cele 12 fete, împreună cu 12 personalităţi feminine din oraş, care le-au însoţit, au risipit barierele purtînd creaţii ale unor designeri români celebri, rochiile fiind personalizate ţinîndu-se cont de dorinţa modelului. A devenit limpede pentru toată lumea că eleganţa vestimentară nu are graniţe şi poate fi adoptată fără prejudecăţi. Mai mult, că cele 12 fete minunate au, pe lîngă frumuseţe fizică, şi o forţă interioară care le-a ajutat să depăşească momentele dificile şi să-şi construiască o carieră şi o familie, devenind adevărate modele de viaţă. Frumuseţea celor 12 fete a fost pusă în valoare prin creaţiile vestimentare ale unor designeri români precum Oana Săvescu, Ştefania Borodi, Tina Olari şi Luminiţa Balazs – creaţii subliniate prin aplauze entuziaste. A putut fi admirată, de asemenea, rochia purtată de Miss World 2015, creaţie a designerului Tina Olari, originară din Bistriţa, stabilită ulterior în Spania şi care, de 16 ani, îşi prezintă creaţiile de lux pe marile podiumuri ale lumii: Barcelona, Madrid, Milano, Dubai…

Intermezzo liric şi instrumental
Printre defilări şi mărturii emoţionante – două recitaluri care au dus asistenţa în universul unor muzici celebre din filme, din repertoriul pop-opera şi de jazz, susţinute de mezzosoprana clujeancă Lavinia Bocu, respectiv de Codruţ Ceoarec la saxofon. Inspirată şi dezinvoltă prezentarea galei, realizată de o altă clujeancă, Anca Dinu, cunoscut om de radio şi televiziune, specialist în comunicare şi PR.

O seară a bucuriei într-un anotimp al renaşterii şi speranţei de a reuşi
12888633_1004202082949875_5739247907860971933_oRevenind la ASOCIAŢIA OPEN YOUR HEART: aceasta este o asociaţie nonprofit socio-umanitară, care îşi propune să reprezinte interesele persoanelor cu dizabilităţi, promovînd în mod constant imaginea acestora, înlăturînd astfel ideile preconcepute cu referire la dizabilitate. Promovare realizată prin paradele de modă „Atipic Beauty” şi apariţii în presă ale celor care şi-au depăşit condiţia, devenind exemple de urmat în viaţă. Dar şi prin militarea, alături de alte asociaţii şi societăţi similare, pentru elaborarea unei legislaţii specifice, în concordanţă cu legislaţia internaţională, prin organizare de conferinţe, mese rotunde şi discuţii cu autorităţile; prin sprijinirea financiară, prin donaţii, a persoanelor cu dizabilităţi, provenind din familii defavorizate; prin sprijinirea morală prin consiliere şi exemple pozitive a celor care dobîndesc o dizabilitate; prin susţinerea educării populaţiei despre modul de îngrijire şi condiţiile în care trăiesc persoanele cu afecţiuni motorii.
Ce face diferenţa între perfecţiune, idealuri şi preconcepţii? Ei bine, este vorba despre complexul de abilităţi care ţine de felul de a fi, de educaţie, inteligenţă şi, cel mai important, de motivaţia de a reuşi. Acest fel de frumuseţe învinge dizabilitatea şi vede dincolo de ea. Aşa le-am cunoscut pe cele 12 învingătoare de la „Atipic Beauty Fashion Show” Bistriţa, 2016.

A consemnat Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.