„Atelier vocal-muzical” cu deţinute

La sediul Prison Fellowship România din Cluj-Napoca a avut loc o activitate religioasă prilejuită de finalizarea programului educativ „Atelier vocal-muzical”, organizat cu deţinutele din cadrul Secţiei Exterioare Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

La această acţiune educaţională au participat 23 de persoane private de libertate – femei, care au susţinut un reuşit program de muzică religioasă şi poezie creştină.

Programul  educaţional a avut o durată de o lună şi a cuprins mai multe întîlniri pe diferite teme, susţinute de specialiştii de la PFR. Au fost subiecte interesante şi atractive, dezbătute cu prilejul întîlnirilor derulate cu deţinutele. Scopul programului a fost exersarea de către persoanele private de libertate, în cadrul comunităţii locale, a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială. Printre obiectivele urmărite amintim creşterea nivelului de informare şi de cultură generală, educarea şi dezvoltarea personală a deţinutelor.

Persoanele private de libertate care au finalizat acest program şi-au etalat talentul şi la ultima întîlnire ce s-a desfăşurat la sediul Prison Fellowship România din Cluj-Napoca, unde evoluţia interpreţilor şi recitatorilor a fost mult apreciată de organizatori, care au promis că vor iniţia şi alte serii de deţinute în această formă educaţională.

În acest an, în organizarea Serviciului Educaţie din cadrul Penitenciarului Gherla vor mai fi organizate astfel de ieşiri în comunitate.

SZ.Cs.     

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.