Atelier de prelucrare a lemnului, distrus în totalitate de un incendiu

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un atelier de prelucrare a lemnului din localitatea Sic, flăcările afectând și o anexă din vecinătate.

La eveniment au fost mobilizate cinci autospeciale pentru stingerea incendiilor și, preventiv, un echipaj SMURD. Salvatorii au găsit imobilul, cu o suprafață de aproximativ 250 mp, cuprins în totalitate de flăcări. Incendiul s-a extins și la acoperișul unei anexe din vecinătate, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
Pompierii au acționat mai bine de șase ore pentru stingerea flăcărilor care au cuprins structura în care funcționa atelierul de prelucrare a lemnului, însă acesta a fost distrus în totalitate. „Materialul lemnos depozitat în interior și faptul că imobilul era construit parțial pe structură lemnoasă a favorizat extinderea rapidă a arderi pe toate cele trei nivele, respectiv subsol, parter și mansardă.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical până în acest moment, iar operațiunile de stingere sunt în curs de desfășurare. Se acționează pentru evacuarea materialului lemnos din interiorul imobilului și eliminarea tuturor focarelor ascunse”, a anunțat sâmbătă dimineața ISU Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut