Atac vehement al vicepremierului Radu Miruță la adresa CCR: ”Vă cam bateți joc”

CCR – vă cam bateți joc și duceți în derizoriu importanța instituției, a afirmat luni vicepremierul Radu Miruță, ministru al Apărării.

”Nu se poate să fii judecător CCR și să ieși din sală de două ori pentru a nu face cvorum, pe o temă cu impact major pentru România. Judecați și asumați-vă, nu vă bateți joc”, a scris Radu Miruță (USR), pe pagina sa de Facebook.

Președintele CCR, Simina Tănăsescu, a anunțat luni că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților a fost amânată pentru data de 16 ianuarie din lipsă de cvorum.

Potrivit unor surse din CCR, la ședința de luni nu s-au prezentat cei patru judecători propuși de PSD la Curtea Constituțională – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc. Ei au părăsit ședința și duminică și nu au mai venit la dezbateri.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.