Assad lansează un apel la dialog în faţa conflictului dintre “patrie şi duşmani”. Coaliţia opoziţiei respinge “soluţia”

Orice tranziţie va trece pe la urne, a afirmat, duminică, preşedintele sirian, Bashar al-Assad, care a cerut un “dialog naţional” sub egida actualului guvern şi încetarea operaţiunilor militare. Coaliţia opoziţiei siriene a respins “soluţia politică” propusă de şeful statului, refuzînd orice iniţiativă ce prevede menţinerea regimului acestuia, potrivit Associated Press şi AFP.

“Este un război între naţiune şi duşmanii săi, între popor şi criminali”, a afirmat Bashar al-Assad. În discursul său, transmis în direct de postul naţional de televiziune, preşedintele a propus o soluţie în mai multe puncte, pe care intenţionează să o aplice. El a afirmat că acest conflict, care a provocat, potrivit ONU, moartea a peste 60.000 de persoane, nu opune puterea şi opoziţia, ci “patria şi duşmanii” care doresc împărţirea Siriei.

Lansînd un apel la dialog, preşedintele sirian a explicat că, dacă acesta nu a avut loc pînă în prezent, nu este vorba de o lipsă de voinţă din partea guvernului, ci este o urmare a faptului “că nu a găsit partener” de dialog. Opoziţia refuză orice negociere înaintea unei plecări de la putere a preşedintelui Assad. “Ţările implicate trebuie să se angajeze să înceteze finanţarea înarmării şi oamenii înarmaţi trebuie să înceteze operaţiunile teroriste, forţele noastre vor înceta apoi imediat operaţiunile militare, menţinînd dreptul de a replica”, a declarat preşedintele sirian.

Assad a respins, de asemenea, orice dialog cu “grupurile care preiau ordinele din străinătate”. “Noi dialogăm cu stăpînii, nu cu sclavii”, a adăugat preşedintele sirian, care afirmă de declanşarea revoltei, în martie 2011, că va lupta împotriva “teroriştilor” susţinuţi de străini.

Numai în aceste condiţii se va deschide “o conferinţă de dialog naţional, la care vor participa toate părţile”, a continuat preşedintele. Orice tranziţie “trebuie să se facă potrivit prevederilor Constituţiei”, a subliniat el, făcînd referire la alegeri. Sîmbătă, cotidianul libanez prosirian Al-Akhbar a afirmat că preşedintele Assad doreşte să prezinte un plan de ieşire din criză, menţionînd că poate fi candidat la propria succesiune în 2014.

Ministrul britanic al afacerilor externe, William Hague, a apreciat că discursul preşedintelui Bashar al-Assad “întrece ipocrizia”. “Este răspunzător pentru morţii, violenţele şi oprimarea care cuprind Siria şi vanele sale promisiuni de reforme nu păcălesc pe nimeni”, a declarat şeful diplomaţiei britanice, într-un mesaj difuzat pe Twitter.

La rîndul său, ministrul de externe turc, Ahmet Davutoglu, a afirmat ca Naţiunile Unite trebuie să aibă o atitudine clară în privinţa Siriei şi să trimită preşedintelui Bashar al-Assad un mesaj prin care să îi ceară să nu impiedice distribuirea de ajutoare sirienilor, relatează Reuters.

“Dacă este clar acum faptul că Assad nu va face nimic nou, atunci Consiliul de Securitate al ONU trebuie să decidă asupra unei poziţii cu privire la situaţia din Siria”, a declarat şeful diplomaţiei turce, după discursul rostit de preşedintele sirian la Damasc.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.