Asia se pregăteşte de un Război Rece

El Pais

Xi Jinping, ales secretar general al Partidului Comunist Chinez în noiembrie, a cerut forţelor armate “să-şi intensifice capacitatea pentru o luptă reală”, la prima sa întîlnire cu şefii militari în calitatea sa de comandant suprem. El s-a referit la noile provocări care aşteaptă cea mai mare armată din lume ( 2,3 milioane de efective) în această “eră a informaţiei”, recomandîndu-i “să-şi amelioreze capacitatea de luptă în războaiele regionale”. Bugetul militar al Chinei a ajuns în 2012 la 80,423 miliarde de euro, cu o creştere de 11,2% faţă de anul trecut. China s-a dotat şi cu primul său portavioane, lucru văzut cu îngrijorare de Japonia şi de ţările din sud estul asiatic, cu care îşi dispută mici insule din Marea Chinei de Sud.

Venirea la putere în Japonia a lui Shinzo Abe, un şoim al Partidului Liberal Democrat (PLD), tensionează şi mai mult relaţiile din zonă. În primul său discurs după victoria covîrşitoare în alegerile de duminică, Abe a reiterat că insulele Senkaku (în japoneză) şi Diaoyu (în chineză) “sînt parte integrantă a teritoriului Japoniei” şi a respins orice tip de negociere, dînd de înţeles Chinei care sînt liniile sale roşii, deşi ulterior a nuanţat arătînd că Beijingul este “primul partener comercial al Japoniei”. Premierul japonez susţine transformarea forţelor de autoapărare nipone într-o armată regulată. Acest lucru necesită o reformă a Constituţiei pacifiste, impusă de SUA în 1946, după înfrîngerea Japoniei în al doilea război mondial. El a propus acest lucru, în scurtul său mandat de premier din 2006, cînd a promovat un referendum pe această temă.

Insulele Senkaku ( Diaoyu, pe care Washingtonul le-a menţinut sub suveranitatea şi controlul său, pînă la retrocedarea lor Japoniei alături de arhipelagul Okinawa în 1971, se află sub protecţia tratatului de apărare bilaterală SUA-Japonia. Prin urmare această dispută afectează şi relaţiile dintre Beijing şi Washington. Pentru Beijing, noua strategie de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama, care dă prioritate regiunii Asia-Pacific, are drept scop îngrădirea şi împiedicarea ascensiunii chineze. China este nemulţumită şi de strîngerea relaţiilor strategice ale Washingtonului cu Japonia şi Coreea de Sud, ţări în care SUA au staţionate trupe, sau cu ţări precum Filipine, Vietnam, India şi Myanmar.

Beijingul nu acceptă criticile Washingtonului privind creşterea anuală a bugetului său al înarmării, considerînd că alocă doar 1,8% din PIB, în timp ce SUA, cu 662 miliarde de dolari, depăşesc 2% din PIB lor. La rîndul său, Washingtonul este nemulţumit că Beijingul nu frînează ameninţările nucleare ale partenerului nord-coreean. Phenianul a lansat recent un satelit văzut ca un nou test al unei rachete intercontinentale ce încalcă normele ONU, dar impunerea de noi sancţiuni este împiedicată de Beijing, care consideră că o mai mare izolare a Phenianului îl va face mai periculos şi mai războinic.

Victoria electorală a conservatoarei sud-coreene Park Geun-hye joacă un rol important în zonă. Seulul este un partener militar de seamă al Washingtonului, însă disputa privind insulele Dokdo (în coreeană, Takeshima în japoneză) a înveninat ultimul timp relaţiile cu Japonia. Shinzo Abe, în primul său mandat de premier, a respins faptul că armata imperială niponă a folosit “sclave sexuale” coreene în războiul de expansiune în Asia, în prima jumătate a secolului XX, fiind obligat ulterior să-şi ceară scuze pentru a nu rupe relaţiile cu ţara vecină. Seulul este preocupat atît de escaladarea naţionalismului japonez, cît şi de cel chinez. Iar vecinii săi aşteaptă să vadă şi ce atitudine va lua faţă de Phenian, mai ales că o bună parte a sud-coreenilor susţin ameliorarea relaţiilor între cele două ţări.