Ascunde, mamă, cufărul!

Prinși cu emoția năvălirii asupra ucrainenilor, cu dramele femeilor și copiilor nevoiți să fugă din calea bombardamentelor armatei ruse, cu dorința de a oferi ceaiuri, hrană și uși deschise refugiaților, a trecut nebăgată în seamă de mulți, o știre. Una venită chiar de la noi din țară care, poate, de mâine se va învecina la nord, și de poimâine la est, cu Mama Rusie și al său Vladimir, supranumit țar, tiran, despot și, de trei săptămâni încoace, dictator terorist.

Ce spunea știrea cu pricina și care pe mine m-a făcut să-mi frec ochii de uluială și să mă uit cu dispreț în jur? Spunea că doar 26 la sută dintre români ar sta în țară pentru a o apăra în cazul unui conflict militar. Adică, spus altfel, trei din patru români ar lua-o la sănătoasa înspre țările calde, dacă vreun bocanc militar străin și ostil ar îndrăzni să calce iarba noastră verde de acasă.

Cum, mă? Adică tu Vasile, tu Costele și tu Ioane, v-ați lua picioarele-n spinare și țuști peste hotare? Și l-ați lăsa doar pe Gheorghe să se lupte cu balaurul, și poate cu Sorin, care încă nu s-a decis dacă va pune mâna pe pușcă, sau va încălța și el pantofii de fugă?

Cei de la Avangarde ne-au spus și motivele pentru care Vasile, Costel și Ioan ar alege să nu-și pună pe cap casca de soldat, nici să ia în mâini mitraliera, nici să-și pună vesta antiglonț pe ei, și, spun eu, să arate că „Patria ante omnia” nu înseamnă nimic pentru ei.

„Neîncrederea în administrația din România și teama că liderii politici nu se ridică la nivelul vremurilor pe care le trăim”. E greu, într-adevăr, să spui că primarul, că șeful de la județ, că parlamentarul, că locatarul de la Cotroceni, ministrul X sau primul ministru, pun binele tău în fața propriilor interese. De la Revoluție încoace, corupția colcăie puturoasă în țara asta, autostrăzile-s doar pe hârtie, avem încă sate cu drumuri de pământ, fără curent electric și gaze, și glumim amar că ne-am fi luat mașină dacă nu cumpăram trei cireșe, sau apartament dacă n-am fi făcut plinul la motocicletă. Dar oare tu, Vasile, Costele sau Ioane, te-ai dus să-l dai în gât pe îmbogățitul pe banii statului, ai desenat lucruri obscene pe buletinul de vot atunci când acesta ți-a cerut să te reprezinte promițându-ți cai verzi pe pereți? Ai dat cu el de pământ când te-a privit chiorâș și plin de dispreț atunci când i-ai cerut socoteală? Nu, n-ați făcut-o niciunul dintre voi, ba chiar ați stat nepăsători și i-ați ales din nou, și din nou, și din nou. Nu, nu v-ați unit să luptați împotriva sistemului invadat de cancerul intereselor personale, de obsesia furtului și a conturilor grase din bancă.

„Faptul că țara nu a făcut nimic pentru ei”. Da, dar noi ce-am făcut pentru țara asta, care n-are nicio vină că e astfel populată? Tu, cel care stai cu valiza la ușă, ce-ai făcut? Ești la fel de vinovat pentru că scuipi peste tot, pentru că legile sunt și pentru tine doar ceva opțional, ceva ce ține strict de cheful tău, pentru că ți-e mai simplu să fii șmecher, chiar dacă-ți alimentezi bolidul cu 30 de lei la pompă, că ți-e mai simplu să spui „las că merge și așa” în speranța că din ciosvârtă îți va cădea și ție un os de ros.

După căderea lui Ceaușescu ne-am dat de ceasul morții să ne luăm înapoi tot ce ne confiscaseră comuniștii, să redevenim proprietari pe case și terenuri. Acum, însă, am renunța la tot, facem cozi la pașapoarte, ne schimbăm leii în euro, doar ca să putem fugi din țară ca iepurii în caz de război. Plecați cu toții, dacă asta vreți, ne-om descurca cumva și fără voi, și dacă e să fie, ne-om duce în pământ cu tot cu țara asta. Sau poate că nu. Dar să nu uitați că în Ucraina, și ea săracă și cu corupții ei, s-au întors acasă 140.000 de oameni pentru a lupta împotriva cotropitorului rus. Și asta, chiar dacă știau că poate mâine vor muri loviți de gloanțe sau de obuze, sau că poate nu va mai rămâne cărămidă pe cărămidă nicăieri în țara lor. Oare de ce?