Artele spectacolului Cluj – Napoca, 1 – 4 august

Colours of Cluj” sau numai “ÎMPREUNĂ” putem reuşi !

deschiderea oficială joi, 1 august, ora 22, Bulevardul Eroilor 1

Pînă la deschiderea oficială a primei ediţii – organizatori Asociaţia Film şi Cultură Urbană, Asociaţia Shift – Transilvania Art Grup – au mai rămas doar două zile, două zile în care vor fi puse la punct ultimele detalii, amănunte importante pentru o reuşită deplină.

Tema primei ediţii se desfăşoară sub generosul ÎMPREUNĂ, temă aleasă în primul rînd datorită implicării active a spectatorilor în spectacole ! Şi sînt peste 60 de evenimente, toate la un loc colorînd Clujul, dîndu-i mai multă viaţă, mai multă prospeţime, un alt tonus, necesar în aceste zile toride.

Sînt peste 60 de evenimente – spectacole de teatru, film, dans, arte vizuale şi multimedia, concerte, proiecţii video interactive, spectacole de acrobaţie, efecte pirotehnice, casting, concursuri, activităţi pentru copii, expoziţii, instalaţii, ‘nopţi albe’, sesiuni de gătit în aer liber, întîlniri spirituale cu invitaţi de top, ateliere de creaţii, sport,…-, numărul locaţiilor alese fiind opt (Parcul Central ‘Simion Bărnuţiu’, strada Maiakovski, ‘La Terenuri’ – Mănăştur, Piaţa Unirii, Bulevardul Eroilor, Casa TIFF, strada Potaissa, Grădina Botanică), spaţii publice cunoscute, străbătute şi … ‘bătute’ zilnic. Alegerile nu sînt deloc întîmplătoare atîta timp cît sînt vizate toate categoriile de vîrstă, categorii cît mai diferite de public.

Se anunţă patru zile pline, dense, patru zile de muzică, artă, aventură, media. Vor fi zile care, am să citez din cele declarate de Cristian Hordilă, directorul festivalului, “prin programul variat, adresat unui public cît mai numeros, îşi propune să scoată Clujul din amorţeala specifică verii, cînd oraşul este lipsit de evenimente de amploare. Sînt convins că festivalul se va bucura de succes, iar clujenii vor reacţiona pozitiv la acest nou demers de îmbogăţire a vieţii culturale a oraşului lor”.

Festivalul se deschide oficial joi, 1 august, ora 22, cu videomapping-ul interactiv Dancing House / Casa care dansează, creator Klaus Obermaier (Austria), o proiecţie video pe faţada clădirii de pe Bulevardul Eroilor 1. Imaginea proiectată pe clădire poate fi controlată direct de către privitori (!), prin mişcările lor. Urmează, la 22.30, spectacolul de acrobaţie cu efecte pirotehnice The Art of Fire / Arta Focului, prezentat de Crispus (Piaţa Unirii). Şi tot în Piaţa Unirii, dar de la ora 23, are loc proiecţia filmului Funeralii fericite (producţie România, 2013), în prezenţa regizorului, nimeni altul decît … Horaţiu Mălăele.

Vineri, 2 august, programul este atractiv prin Cortul Copiilor (Piaţa Unirii, ora 11), spectacolul de teatru interactiv pentru copii ‘Punguţa cu 2 bani’ (Cortul Copiilor, ora 11), seara de tango (orele 19 – 21), concertele susţinute de trupele The Glass Fish, Satellites şi Mushroom Story.

Sîmbătă, 3 august, copiii se vor bucura de spectacolul ‘Aventuri în Pădurea Fermecată’ (Cortul Copiilor, ora 11), seara încheindu-se cu salsa, respectiv concertele trupelor Mojo Barrel, Quantum Drive şi Kaleidonescu.

Duminică, 4 august, în ultima zi de festival, spectacolul de teatru interactiv pentru copii este ‘Greierele şi furnica’ (Cortul Copiilor, ora 11), apoi seara de dans pentru amatori (muzică populară românească), final cu trupele Natif, Domino şi concertul Marius Mihalache & Irina Sîrbu (jazz).

În plus… Pe toată durata festivalului sînteţi invitaţi să fiţi parte integrantă din evenimentele Monumentul timpului (instalaţie), Umbră pentru Centrul Clujului (intervenţie temporară interactivă), Ton pe Beton (instalaţie stradală interactivă, orele 10 – 19), Feţele Clujului / Cineva acolo sus te priveşte (expoziţie de artă fotografică), Sînt Cluj (instalaţie interactivă), Tango în culorile străzii (orele 18- 18.45), Clujul în culorile Cubei (demonstraţie de salsa) – toate pe Bulevardul Eroilor * ateliere de creaţie, Colţul Seniorilor, scene audio pentru amatori, sport, activităţi pentru copii, vernisajul Instalaţie Handmade (instalaţie realizată din materiale tricotate la Colţul Seniorilor) – toate în Parcul Central * Noapte albă la Grădina Botanică (sîmbătă, 3 august, început orele 19) * la Casa TIFF :workshop – ul susţinut de Klaus Obermaier, apoi ‘Vreau să joc film’ – sesiune de casting şi atelier de actorie de film cu … Tudor Giurgiu !, concertul trupei ‘Verde’, Colours Party (ţinute obligatorii după cum urmează : joi – roşu; vineri – verde; sîmbătă – galben; duminică – albastru) * strada Potaissa : bucătărie mobilă, performance de pian, desen şi video * ‘Depozitul de filme’, strada Maiakovski (2 august, ora 21; happening, proiecţie de film surpriză) * La Terenuri/Mănăştur : spectacolul de teatru ‘Viaţa de cartier în Mănăştur’, ora 20.

Urmează zile din cele mai plăcute. Totul e să fim … ÎMPREUNĂ !

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.