Artele spectacolului

Abordări teoretice şi analitice în “Concepte tehnice în studiul dansului clasic”

Nicoleta Cristina Demian oferă tuturor celor interesaţi, specialişti sau nu, o carte de referinţă, Concepte tehnice în studiul dansului clasic, două volume, al doilea lansat nu cu mult timp în urmă, carte esenţială pentru pedagogia dansului clasic. Lucru sublinit şi de Simona Noja, numele spune deja totul, în prefaţa primului volum, citez, “Doresc să-mi manifest entuziasmul faţă de tine, pentru temeinicia studiului pedagogiei dansului clasic şi ‘traducerea’ lui în scris, precisă dar creativă, şi faţă de viitorii cititori ai acestei cărţi, cărora le doresc multă răbdare în aprofundarea informaţiilor şi un îndemn în completarea lor” (pagina 5).

Volumul I (2010) abordează limbajul corporal (limbajul artistic, elementele dansului, pattern-ul clasic/vocabularul dansului), conceptele fundamentale ale dansului clasic (poziţiile capului, corpului, braţelor, picioarelor, expresia feţei), particularităţile fundamentale ale dansului clasic (plie, battement tendu, battement fondu, battement frappe), tipuri de rotaţii în exerciţiile la bară (pirouettes, flic – flac en tournant), startegiile didactice în studiul dansului clasic (de la selecţia subiecţilor la dozarea efortului fizic, lecţia de creaţie, lecţia de verificare şi evaluare, lecţia de fixare,…).

Cercetarea ştiinţifică nu se opreşte la cele de mai sus, are continuitate, volumul II, noiembrie 2012, punînd în discuţie caracteristici spaţio – temporale în structura unei lecţii de dans clasic. Şi experienţa artsitică de 20 de ani a Nicoletei Cristina Demian îşi spune cuvîntul, fiecare element fiind bine explicat şi descris, un plus aducînd şi exemplificîrile fotografice numeroase şi binevenite.

Este practic o lecţie despre balet, o lecţie deschisă în două părţi distincte, una în care accentul cade pe antrenament, o a doua cu accent pe “studierea şi perfecţionare mişcărilor scenice şi a frazelor de dans”. Este partea în care autoarea se opreşte asupra mai multor imprtante segmente, de la adagio şi allegro la pointes şi port de bras, cu opriri necesare asupra mişcărilor auxiliare şi a “paşilor de legătură, precum şi tehnica piruetelor şi a altor tipuri de rotaţii specifice dansului clasic”.

Concret, este vorba despre matricea spaţio – temporală a exerciţiilor la bară, de la centrul sălii, de allegro şi en pointe; de expresivitatea corporală şi dinamica în exerciţiile de adagio (tour lent, passe, pas tombe, pas failli, penchee, renverse, grand fouettes); de mişcările auxiliare/paşii de legătură (pas de bourree, pas courru, pas balance, pas de valse, pas glissade, pas chasse, pas coupe, pas de basque); de tehnica şi metode specifice rotaţiei (piruetele, tour attitude, tour arabesque, tour devant), de allegro/exerciţii de sărituri (temps saute, temps leve, pas echappe, pas de chat, pas emboite, ballonne, gargouillade, de săriturile en tournant); de exerciţiile en pointe (releves – ridicări en pointe, deplasări en pointe, pas pique, pas de bourrees, salturi en pointe, tours en pointe), prezentul volum II închiendu-se cu studiul variaţiilor din repertoriul de balet, propuneri de repertoriul pentru clasele de liceu, variaţii pentru fete şi pentru băieţi, propuneri orientative desigur, în care regăsim momente din ‘Giselle’, ‘La fille mal garde’, ‘Paquita’, ‘Lacul lebedelor’, ‘Don Quijote’, ‘Corsarul’, ‘Esmeralda’, ‘Baiadera’, ‘Coppelia’, ‘Spărgătorul de nuci, ‘Raymonda’, ‘Flăcările Parisului’,…

Concepte tehnice în studiul dansului clasic completează fericit literatura de specialitate existentă, pune la dispoziţia celor interesaţi – includ aici şi publicul spectator căruia îi recomand cartea – informaţii utile, necesare în înţelegerea şi aprofundarea dansului clasic, în practicarea şi ridicarea lui la rang de artă. “Se spune, citez din Nicoleta Demian/pagina 138, că dansul este preludiul zborului. Parafrazînd, la sfîrşitul anilor de şcoală, elevii trebuie să-şi ia zborul, dansînd”.

Am început cu un citat din Simona Noja. Voi încheia cu un alt citat, unul care aparţine unei alte mari balerine, Martha Graham, citez, “Dansul este limbajul ascuns al sufletului”. Prin limbaj ne-am apropiat şi ne apropiem de dans graţie cărţii Nicoletei Cristina Demian. Sufletul ? Îl descoperim în şi prin graţia celor care dau viaţă unor personaje precum Giselle, Coppelia, Odette, Esmeralda, Raymonda, Dulcinea, Henrietta, Lise, Cenuşăreasa, Rotbart, Don Quijote, Sancho Panza, Colas, Dr. Coppelius, Jean de Brienne, Prinţul Siegfried, … , un univers uman generator de bucurii artistice şi estetice.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.