Arte marţiale/Kick Box Campionatele Naţionale ‘Light Contact’ Bucureşti, 11 – 12 mai

Codruţa Moşuţ – campioană naţională !

Sala de sport a Şcolii 79 din Bucureşti, a fost gazda Naţionalelor de Kick Box ‘Light Contact’, Naţionale de la care sportivii Clubului Budoshin Napoca, fondator şi antrenor Mircea Mitroescu (2 DAN Kick Box; 1 DAN Sei Budokai; licenţiat în Muay Thai), s-au întors cu nu mai puţin de patru medalii.

În limitele categoriei – 55 kg (13 – 15 ani), campioană naţională a devenit Codruţa Moşuţ; locul 2, + 94 kg, 19 – 40 de ani, i-a revenit lui Mihai Rusu; locurile 3 au fost obţinute de Horaţiu Moldovan (- 69 kg; 19 – 40 ani) şi Ligia Iureca (- 65 kg, 19 – 40 ani).

Pe cele două suprafeţe de luptă au fost prezenţi 135 de sportivi din România, 15 cluburi în total.

Clubul Budoshin Cluj-Napoca are în momentul de faţă un număr de 40 de sportivi, din care 15 cuprinşi în sportul de performanţă. Secţiile clubului sînt Kick Box (antrenamente în sala de sport a Liceului teoretic ‘Mihai Eminescu’, luni, miercuri şi vineri între orele 19 şi 20.30), Kendo (urmează Cupa Kanji Fushima, Tîrgu Mureş, 29 iunie; Campionatele Naţionale vor avea la la Bucureşti, în cursul lunii noiembrie a. c.), Muay Thai (sportivii se pregătesc pentru selecţia în lotul naţional al României, pe agendă figurînd Mondialele de la St. Petersburg, Rusia, septembrie 2012) şi Sei Budokai.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.