Arte Expoziţia absolvenţilor UAD Cluj – Napoca, Expo Transilvania, 1- 8 iulie, 2012

De la restaurator componente artistice la restaurator pictură murală, muzeograf,…

Rîndurile de faţă sînt dedicate absolvenţilor Departamentului conservare – restaurare – responsabil de specializare lector drd. Theo Mureşan; cadre didactice lector drd. Daniel Pop, asist. univ. drd. Sorin Albu, asist. univ. drd. Radu Comşa – din cadrul Facultăţii de arte plastice, decan lector dr. Daniela Chiorean.

Viaţa operelor de artă se află pe mîini bune, responsabile, asta este sigur. O certifică şi lucrările de absolvire, calitatea lor, un demers artistic atent, migălos, solicitant. La urma urmei, restauratorii sînt deopotrivă artişti plastici, chimişti (între 120 şi 140 de substanţe sau combinaţii de substanţe sînt folosite în tehnicile de restaurare), istorici, fizicieni, biologi, zidari, tîmplari, munca în sine incluzînd faţete din cele mai diverse, toate de stăpînit în cazul salvării operelor de artă, indiferent de secol sau materiale folosite. Domeniul conservării – restaurării este vast, de aici şi multitudinea tehnicilor folosite, conservarea şi restaurarea presupunînd din start abordări în relaţie directă cu factorii care au dus la degradarea operelor de artă. Cu un final previzibil, aducerea operelor de artă la stadiul iniţial. Şi atunci ne referim la munca titanică depusă, de la studii teoretice la practica propriu – zisă, o muncă în laboratoare, biblioteci, ateliere şi şantiere, o meserie în care înveţi şi te perfecţionezi toată viaţa.

Lucrările absolvenţilor 2012 au vizat ‘Intervenţii de restaurare în naosul Bisericii Monument ‘Tăierea Capului Sf. Botezătorul’, sat Arbore, Suceava (Sebastia Tudose), ‘Operaţiuni de conservare şi restuarare efectuate asupra picturilor pe suport de lemn, subiect Maica Domnului cu Pruncul’, sf. Secolului XVIII, Odighitria (Mate Timea), ‘Operaţiuni aplicate picturii murale în funcţie de starea de conservare’ (Ioana Medan), ‘Conservarea şi restaurarea picturii murale a fresco, Biserica Mănăstirii Dragomirna, Hramul Pogorîrea Sf. Duh’, secolul al XVII-lea (Emanuel Nicula), ‘Etape în înlăturarea mortarelor aderente de pe suprafaţa de culoare’ (Peterfi Terez), ‘Operaţiuni aplicate picturii murale în funcţie de tehnica de execuţie şi starea de conservare’ (Diana Săliştean), ‘Restituirea imaginii originale a picturilor murale, Biserica Sf. Nicolae, Ribiţa’ (Anca Petresc), ‘Instanţele estetice şi istorice în integrarea cromatică a picturii murale în fosta casă parohială din Cincşor, Braşov’ (Simo Anna Maria), ‘Intervenţii de conservare şi restaurare efectuate asupra unor obiecte de cult din colecţia muzeală a Mitropoliei Ortodoxe’ (Monica Ilieş), ‘Implicaţiile structurii suportului în cazuistica degradării operelor de artă’ (Daniela Man).

Absolvenţilor li se asigură accesul la profesii de specialitate cum sînt restaurator componente artistice, restaurator pictură murală, restaurator pictură de panou de lemn, specialist execuţie lucrări, dirigentare lucrări, inspecţia şi urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice, muzeograf, actualii absolvenţi ridicîndu-se la nivelul cerut de profesiilor amintite. Şi se ridică nu numai datorită muncii şi talentului lor, ci şi datorită celor care i-au îndrumat şi nu în ultimul rînd, datorită infrastructurii tehnice – spectrofotometru, spectromicroscop, stereomicroscop, camere digitale în vizibil şi infraroşu, generator de aburi, lămpi cu tuburi wood, aparat de ultrasunete, şlefuitor electric orbital, echipamente IT şi video,… – de care s-au bucurat în perioada studiilor universitare.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.