Arte Cluj – Napoca, 15 – 21 septembrie, Casa Matei – Casa Tranzit

CAMP – Festival 2013

Pentru toate trebuie să existe un început. Acesta a fost făcut în anul 1999, de către profesorii Fried Dahn şi Thomas Maos, cei care au pus la punct conceptul artistic al festivalului. Un festival care, din 2003, a fost organizat de Camp. e. V, adică Thomas Maos, Fried Dahn, Stefan Hartmaier şi Martin Manigold.

Muzica este cea care interesează, muzica în relaţie directă cu lumina (artificială sau naturală), cu proiecţiile şi instalaţii artistice, cu media arts, un complex artistic deloc de neglijat.

Pînă la ediţia găzduită de Cluj-Napoca, festivalul a mai fost organizat la Tubingen (1999), Stuttgart (2005, 2007, 2009, 2012), Kirchentellinsfurt (2003), Montemo – Novo (Portugalia), Karlsruhe (2010, 2011), Veneţia )în cadrul Bienalei 2013). Şi tot în 2013 este rîndul Clujului să fie gazda evenimentului – organizatori Centrul Cultural German din Cluj-Napoca, Fabrica de Pensule, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca – , premieră aboslută pentru Creative Arts and Music Project (CAMP).

Programul CAM – Festival 2013 cuprinde ateliere de lucru (15 – 21 septembrie, Casa Matei), audiţii, cercetare şi explorare în muzică (Casa Tranzit, Casa Matei), live performances (20 – 21 septembrie, Casa Tranzit, ora 21), simpozionul ‘Crossmedial Experiments in the Collaborative Arts’ (Casa Matei, 19 septembrie, orele 10 – 13 şi 15 – 17).

Iau parte artiştii Cinty Ionescu (video), Dilmana Yordanova (multimedia), Alex Mirutziu (performance şi media), Cătălin Creţu (sound şi Media), Maria Balabaş (sound), Adrian Borza (sound şi media), Sorin Păun (compozitor, sound designer), Julia Mihaly (sound), Lucie Boucek (visual), Ruth Hutter (media), Benjamin Jantzen (visual), Thomas Maos (sound), Fried Dahn (sound), Justin Baroncea, Eduard Gabia, Cornelia Lund, Miron Ghiu, Mircea Florian, Achim Heidenreich, Jorg Scheller şi Horea Avram.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.