Ars photographica

Din dragoste pentru olărit, din dragoste pentru tradiţii şi obiceiuri

Szabo Tamas continuă să (ne) uimească, să (ne) surprindă, fiecare apariţie editorială fiind expresia unei activităţi febrile, marcată de profesionalism şi talent, de o putere de muncă rară. Şi nu este nici o exagerare în această afirmaţie, Maestrul Szabo Tamas oferindu-ne aproape anual, bucurii ale fiinţei noastre spirituale. Anual însemnînd, încer o cronologie a apariţiilor, ‘Vîrsta de fier. Cluj – Napoca şi ornamentele sale neştiute’ (2010), ‘Povestea fierului’ (2011), ‘Cluj – Napoca. Album istoric’ (2012), ‘Povestea lemnului’ (2015), adăugîndu- li – se lor prezenţele în numeroase expoziţii personale sau de grup.

Szabo Tamas uimeşte din nou, de data aceasta graţie albumului ‘Povestea lutului’, apărut în excelente condiţii editoriale la Tradiţii Clujene. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, aport extraordinar al Maestrului la păstrarea şi conservarea patrimoniului tradiţional prin fotografia veritabil document etnografic.

Povestea lutului este fascinantă. Ochiul Maestrului se opreşte atent asupra fiecărui aspect şi detaliu, de la scoaterea materiei prime (lutul) la prelucrare, contactul cu roata, netezirea pereţilor pieselor lucrate, coloritul, pavoazarea pieselor, acoperirea cu smalţ, cuptoarele de ars, scoaterea pieselor din cuptoare, un proces atent urmărit. Povestea merge mai departe graţie meşterilor olari – Mircea Borza, Ştefan Cornel, Crişan Bocşe, Miron Betea, Petru Borza, Halasz Elisabeta, Mathe Janos, Daniel Leş, … -, graţie pieselor prezentate – oale, ulcioare, blide, site, cratiţe, sticle, farfurii, jucării, puşculiţe, figurine, sobe, cahle, opaiţe, fier de călcat, ghivece, piese Halloween, coşuri, … -, graţie zonelor reprezentative pentru olărit – Leheceni/Bihor, Biniş/Caraş Severin, Vadu Crişului/Bihor, Obîrşia/Hunedoara, Dobroţ/Hunedoara, Baia Sprie/Maramureş, Horezu/Vîlcea, Baia Mare, Cluj, Zalău, Mera/Cluj, Huedin, Săcel/Maramureş, Tîrnăviţa/Arad, Corund/Harghita, … -, graţie instrumentelor folosite – cuţituoaia, pieptenul, maiul, pensule, cornul, …-, graţie nu în ultimul rînd, tîrgurilor (Negreni, Muntele Găina, Sibiu, Cluj – Napoca) şi expoziţiilor de profil (Muzeul Etnografic al Transilvaniei de la Cluj – Napoca este cel mai bun exemplu prin colecţiile de ceramici sgrafitată săsească, smălţuită maghiară de Zalău, habană).

Cu Maestrul Szabo Tamas intrăm şi ne familiarizăm cu un univers fabulos. Secretele nu-şi mai au de mult rostul. Este o muncă păstrată şi dusă mai departe cu fiecare generaţie de olari, cu fiecare familie de olari, de la o zonă la alta. Este tradiţia încărcată de simboluri (‘Cocoşul’ de la Hurezu e un exemplu), de culori (griuri, maro, roşu, albastru, verde, galben, ocru, negru, …), o lume pe care trebuie să o cunoaştem şi să ne-o apropiem.

Szabo Tamas are ştiinţa apropierii de oameni şi lucruri. Poveştile sînt ‘spuse’ în cel mai simplu mod cu putinţă, nimic ostentiv, un mod artistic care să atragă şi să impună atenţiei, frumuseţi şi valori spirituale. Le-am ‘citit’ şi apreciat în ‘Povestea fierului’, în ‘Povestea lemnului’, acum în ‘Povestea lutului’. Ce urmează ? Urmează o nouă poveste, povestea lînii. Mulţumim Szabo Tamas !

Demostene ŞOFRON