Armenii gherleni în Ciuc

DSCF2481Aproape că nu este eveniment cultural sau religios în ţară, în legătură cu istoria armenilor, la care comunitatea din municipiul Gherla să nu fie prezentă. Zilele trecute, mesagerii artei armeneşti din oraşul de pe Someş s-au aflat în localitatea Frumoasa din vecinătatea municipiului Miercurea Ciuc, unde a avut loc sărbătoarea hramului Bisericii Armeano-Catolice, lăcaş de cult care, chiar de curînd, a împlinit 250 de ani de la zidire . Evenimentul a fost onorat şi de alţi armeni din ţară. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul romano-catolic din Miercurea Ciuc, Szilágyi Lõrincz, amfitrionul oaspeţilor fiind preotul paroh Gábor Zoltán. În timpul slujbei a cîntat corul reunit al comunitDSCF2448ăţilor armeneşti din ţară, printre membrii acestuia aflîndu-se şi cîţiva gherleni, care au efectuat deplasarea în pitoreasca aşezare de la poalele Harghitei. Organizatorii au inclus în manifestările desfăşurate cu această ocazie şi o prezentare de carte, volum închinat istoriei şi culturii localităţii Frumoasa, un vechi centru al spiritualităţii transilvane, unde există şi o splendidă mănăstire.

La sfîrşitul acestei săptămîni, comunitatea armenească din Gherla va fi reprezentată şi la tradiţionala întîlnire anuală a creştinilor de această etnie de la Gheorgheni (judeţul Harghita), unde se vor desfăşura concerte de muzică cultă şi prezentări de carte cu participarea unor invitaţi din zonă. Dacă tot am amintit de armenii din Gherla, să scriem şi despre evoluţia de mare succes a corului şi grupului de dansatori la tradiţionalul festival interetnic de la Sighişoara, unde tinerii gherleni au fost primiţi cu multă căldură.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.