Aproximativ 70 de persoane s-au înscris la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari generali

Aproximativ 70 de persoane s-au înscris la nivelul ţării pentru a participa la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari generali care vor începe Sorin-Cimpeanu-4miercuri, a declarat marţi pentru AGERPRES ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, sunt judeţe unde nu s-a înscris nicio persoană pentru a ocupa această funcţie, însă sunt şi judeţe unde s-au înscris mai multe persoane.

„Intenţionăm ca pe 20 martie să organizăm concursurile şi pentru inspectori generali adjuncţi”, a spus ministrul.

Pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare judeţene şi de director al Casei Corpului Didactic poate candida orice profesor care este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional, care este absolvent al unei instituţii de învăţămînt superior, cu diplomă de licenţă, care are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor, o vechime în învăţămînt de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani, să deţină calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani şi să nu aibă sancţiuni disciplinare în anul şcolar curent, să nu fi desfăşurat poliţie politică, potrivit metodologiei în vigoare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.