Aproape 6 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor din Turda

În 2016 şi în 2017, autorităţile locale din Turda vor avea la dispoziţie 5,7 milioane de lei, de la bugetul statului, pentru reabilitarea şi modernizarea străzilor din oraş. Banii se vor aloca de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în virtutea contractului semnat marţi, 17 noiembrie.

drumuri1Astfel, potrivit unui comunicat al Primăriei Turda, cu începere din 2016,  administraţia publică locală îşi propune să aloce suplimentar, din bugetul local, suma de 5 milioane de lei, ceea ce ar permite „iniţierea şi finalizarea lucrărilor prioritare, de mare anvergură”. Pînă acum s-au elaborat procedurile de întocmire a caietelor de sarcini şi a documentaţiei necesare, în vederea lansării procedurii de selectare prin licitaţie publică, a antreprenorului general al lucrărilor.

Aşadar, cu începere din primăvara anului 2016, bugetul Turzii va dispune de peste 100 de miliarde de lei vechi pentru reabilitări şi modernizări de străzi în  Turda. Astfel „o mare parte din problemele şi pretenţiile fireşti ale cetăţenilor municipiului vor fi rezolvate” se apreciază în încheierea comunicatului Primăriei Turda, ce anunţă semnarea contractului de finanţare încheiat cu MDRAP, în vederea modernizării şi reabilitării unor străzi din oraş.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.