Aplicație mobilă de educație parentală pentru îngrijirea copiilor, lansată de Senatul României și UNICEF

Senatul României și Reprezentanța UNICEF în România, împreună cu Centrul Step by Step, au lansat, joi, aplicația mobilă de educație parentală Bebbo în limba română, concepută pentru a sprijini părinții și alte persoane care se ocupă de creșterea și îngrijirea copiilor cu vârste cuprinse între naștere și 6 ani.

Bebbo a fost dezvoltată la nivel regional de către UNICEF, cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare și al Uniunii Europene și este disponibilă în alte 14 țări din Europa și Asia Centrală.

Aplicația Bebbo este gratuită și oferă părinților sfaturi de specialitate cu privire la o gamă largă de aspecte legate de sănătatea și dezvoltarea copilului, de la nutriție și alăptare, la învățarea timpurie și valoarea jocului, parentingul receptiv, protecție și siguranță. Bebbo include, de asemeni, îndrumări specifice pentru părinți și îngrijitori cu privire la modul în care să se îngrijească de propria sănătate, dar și funcții care le permit adulților să urmărească principalele etape de dezvoltare și să înregistreze creșterea, vaccinările și controalele medicale. Conținutul – articole, clipuri video, idei de jocuri și activități, rețete și multe altele – a fost dezvoltat și validat la nivel internațional de UNICEF, fiind tradus și adaptat în România de experții Centrului Step by Step.

„Aplicația pe care am lansat-o astăzi în limba română este un instrument ușor de folosit, accesibil și adaptat timpului în care trăim. Am instalat-o și o folosesc zilnic de câteva săptămâni, timp în care am descoperit o mulțime de lucruri utile și valoroase. Este un instrument de un real ajutor părinților în primii ani de dezvoltare a copiilor, un adevărat specialist online pe care te poți baza. Senatul României sprijină această inițiativă și continuă să lucreze cu partenerii săi pentru toți copiii din România”, a afirmat Alina Gorghiu, președinte al Senatului, conform unui comunicat al UNICEF, remis ziarului Făclia.

„România se confruntă cu o scădere a natalității fără precedent și de aceea am demarat un proiect amplu de sprijinire a cuplurilor infertile. Însă natalitatea trebuie să crească sănătos, iar părinții au nevoie de sprijin și după ce vine un copil pe lume. Pregătim un important pachet legislativ pentru susținerea familiilor. Am avizat deja introducerea meseriei de specialist în lucru cu părinții, iar de luna aceasta se va regăsi în Clasificarea ocupațiilor din România. Un instrument digital gratuit precum Bebbo, realizat de specialiștii UNICEF, este util atât pentru părinți, cât și pentru cei care lucrează cu cei mici” – a declarat Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, citată în același comunicat.

„Primii ani de viață ai copiilor sunt esențiali pentru dezvoltarea viitorilor adulți, iar UNICEF își reafirmă angajamentul de a lucra, împreună cu partenerii, pentru ca toți copiii din România să se poată bucura de o educație timpurie de calitate, susținându-i pe părinți și pe cei care lucrează cu copii în importanta lor misiune”, a declarat și Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.

Aplicația Bebbo poate fi descărcată gratuit și instalată în câteva secunde prin Google Play sau App Store. Până în prezent, la nivel regional, aplicația este folosită de peste 100.000 de utilizatori.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut