Apele României, inclusiv Someșul, sunt poluate cu particule din plastic

În prezent, situaţia apelor din România este dramatică, iar rezultatele unor analize colectate din 21 de cursuri de apă, inclusiv din Someș, arată prezenţa microplasticului şi nanoplasticului în toate acestea.

Rezultatele unui raport realizat de Act for Tommorow au avut la bază probe colectate din cursurile de apă Someşul Mare, Someşul Mic, Argeş Vidraru, Argeş Olteniţa, Dâmboviţa Joiţa, Dâmboviţa Bucureşti, Dunăre Galaţi, Dunăre Orşova, Dunăre Turnu-Măgurele, Ialomiţa, Izvor Văcăreşti, Lac Văcăreşti, Lac Snagov, Mureş Haţeg, Olt Islaz, Siret Galaţi, Bistriţa Aval, Lacul Bâtca Doamnei, Olt Călimăneşti, Lac Razim şi Prut.
Raportul „Cartografierea Microplasticului în Apele României” vizează problema microplasticului în cele mai importante ape dulci din România, și este realizat de Asociaţia Act for Tomorrow, cu sprijinul Asociaţiei Ingmed Piteşti şi al Institutului Naţional pentru Fizica Laserelor, Plasmei şi Radiaţiei Măgurele, finanţat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti.
„Astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Apei, împreună cu Ambasada Marii Britanii şi cu colegii parteneri, am reuşit să facem primul studiu naţional care ne arată dacă în România sunt microplastice şi dacă putem să facem ceva. Am analizat în această perioadă de trei luni şi jumătate apele reprezentative pentru români, şi care străbat România de la nord la sud şi de la est la vest. Am colectat 21 de probe din cele mai reprezentantive ape ale României. Rezultatele ne-au arătat că există microplastic şi nanoplastic în toate apele pe care le-am studiat”, a afirmat Andrei Coşuleanu, preşedinte şi fondatorul Act for Tommorow.
Conform concluziilor cercetării, România trebuie să realizeze noi studii cantitative pentru râurile mari din România şi de identificarea principalelor surse de poluare cu plastic, pentru stabilirea de măsuri în vederea prevenirii şi combaterii poluării cu microplastic a apelor din ţara noastră. „România dispune în prezent de tehnologia necesară studierii microplasticului din mediile acvatice, însă, pentru a obţine rezultatele cantitative privind concentraţia acestor microparticule, sunt necesare investiţii în vederea creşterii capacităţii de cercetare şi analiză a institutelor de specialitate”, se menţionează în raport.
Printre recomandările se află promovarea cooperării la nivel regional între instituţiile responsabile, în vederea dezvoltării de măsuri interguvernamentale care să vizeze prevenirea şi combaterea poluării cu microplastic a Dunării şi Mării Negre, apoi dezvoltarea unor reţele de apă potabile gratuite în zonele turistice din România pentru prevenirea generării de deşeuri din ambalaje de plastic şi, nu în ultimul rând, interzicerea produselor ce utilizează anumite tipuri de ambalaje în zonele turistice în vederea limitării deşeurilor din ape.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut