Apartenenţa României la UE

Crizele din ultimii trei ani conduc la situații și provocări noi, prilejuite în special de punerea sub semnul întrebării a unor clauze de cooperare economică la nivel internațional. În noul context, de „Europă pragmatică˝, există noi oportunități greu de anticipat în trecut, care necesită acțiuni rapide, mai ales la nivelul statelor membre UE.

În februarie 2018, Jean-Claude Juncker şi Emmanuel Macron dădeau semnale clare că se dorește o adâncire şi o extindere simultană a zonei Euro. Guvernul german prezenta în același timp prioritatea de consolidare a zonei Euro.

Tratatul de la Aachen a fost semnat de către Franţa şi Germania în ianuarie 2019. A  fost un semnal puternic, dacă privim istoria ultimilor 70 de ani. Există acum posibilitatea de a avea un scenariu în care Franţa şi Germania vor avansa ideea unui buget comun (doar al celor două ţări), predecesor al aşteptatului apoi buget euro la nivelul Eurozonei. Iar pe culoarul federalist european ne putem aştepta la revigorarea Uniunii Benelux. Să nu uităm că mulţi olandezi şi belgieni susţin că ceea ce au semnat ei în 1944 a fost de fapt punctul de plecare al Uniunii Europene actuale.

Pe 24 aprilie 2020, preşedintele Macron preciza că avem nevoie de un plan de salvare european echivalent cu 5-10 procente din PIB-ul cumulat la nivelul UE. Prin această procedură au apărut treptat PNNR-urile, atât de discutate și în România. Atunci, de ce să nu fim curajoşi mai departe şi să mergem până la capăt cu integrarea europeană? De ce să nu cerem un plan permanent de 100% din PIB, adică un buget la nivelul Uniunii Europene?

Întrebat pe 16 iunie 2020 dacă UE nu are nevoie de un al treilea proiect major, în urmă succesului pieţei interne şi a monedei unice, comisarul european Thierry Breton a spus că actuala Comisie consideră că noile propuneri sunt baza unui nou pas istoric. Ne întrebăm desigur, ce poate să fie acest nou proiect dacă nu un buget Euro?

Din punct de vedere geo-politic o Uniune Europeană care încorporează Balcanii şi ţări precum Ucraina sau Moldova e mai puternică decât actuala formă, mai ales după Brexit. Există o oportunitate istorică de a reuni continentul european sub umbrela Uniunii Europene. Dacă nu, aceste ţări vor intra în sfere de influenţă diferite, precum Rusia sau China. Ne îndreptăm deci spre o Uniune Europeană cu vreo 32-35 de ţări, dar cu două viteze. Iar nucleul dur european va conţine aproximativ 20-22 ţări cu buget comun Euro. În fond aceasta se doreşte cu construcţia europeană, dezvoltare economică.

Dacă ne referim la România, este adevărat că aderarea la moneda comună este complexă şi greu de obţinut. Dar intrarea în Uniunea Europeană a fost mult mai complicată şi obţinută în condiţii diferite mult mai dificile ca acum.

Ca ţară membră a Uniunii Europene, România poate să îşi joace rolul mult mai pronunţat, dar trebuie o abordare strategică pe dosarele de actualitate. Avem o fereastră de oportunitate istorică, la fel cum a fost aderarea la UE în 2007. Acum însă avem un avantaj extraordionar, negociem (pasiv) transformarea UE din interiorul UE. Este nevoie imediată de un consens naţional real şi viziune politică pentru un proiect fundamental de aderare a României la zona Euro.