Antreprenorii clujeni susţin Congresul European AIESEC

 Începînd din 18 octombrie, Clujul devine capitala internaţională a leadership-ului. Peste 200 de participanţi internaţionali, din peste 40 de ţări, se întrunesc la Cluj-Napoca, în cadrul Congresului European AIESEC, organizat în acest an de AIESEC Cluj-Napoca. În cadrul primei zile a Congresului, peste 150 de studenţi sînt invitaţi să interacţioneze cu delegaţii internaţionali şi să asiste la evenimentele susţinute de antreprenorii clujeni. Evenimentele din cadrul AIESEC Open Day: Opening Ceremony (18 octombrie, Hotel Napoca) este evenimentul oficial de deschidere a conferinţei, prin care participanţii vor avea ocazia să relaţioneze cu cei peste 250 de internaţionali, oficiali şi invitaţi speciali ai Congresului, printre care şi reprezentanţii Ministerului Culturii. Youth to World (18 octombrie, Hotel Napoca) – sesiunile şi workshop-urile susţinute de reprezentanţii companiilor clujene şi nu numai – vor da ocazia celor prezenţi să socializeze şi să îşi dezvolte cunoştinţele în domenii precum tehnic, resurse umane şi antreprenoriat. Studenţii prezenţi vor avea posibilitatea de a asista la mai multe sesiuni.

Reprezentanţii companiei LiveRail vor susţine un workshop tehnic, despre performanţă în domeniul promovării online • Hedi Hoka- Leadership and Behaviour Change Coach- se va axa pe talent development, în cadrul sesiunii dedicate liderilor şi activităţii lor x Reprezentanţii companiei Best Jobs se vor axa pe importanţa branding-ului personal şi pe utilizarea lui, în special în alcătuirea unui CV • Antonia Onacă- trainer, Starter A-ha-ha- va susţine un trainig despre crearea şi generarea ideilor care să fie fiabile şi transpuse în practică • Stelian Burduhos- Vice-preşedinte Development Transilvania JCI România- se adresează pasionaţilor de antreprenoriat • Ovidiu Neamţu – fondator Family Olympica şi 11even – va împărtăşi din experienţa lui legată de conceptul de social business şi crearea lui • De asemenea, cei prezenţi vor avea posibilitatea de a opta pentru o sesiune susţinută de reprezentanţii companiei BRD.

Global Village 18 octombrie, Piaţa Muzeului – unul dintre cele mai mari tîrguri culturale şi gastronomice din ţară. Manifestarea presupune degustarea şi cunoaşterea preparatelor tradiţionale din cele peste 40 de ţări expozante, dar şi familiarizarea cu tradiţiile şi obiceiurile acestora.

Cei interesaţi de aceste evenimente pot accesa http://euroco2012.eu/students/ pentru detalii despre evenimente şi înscrieri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.