Antrenorii clubului au decis: Judokanul Alexandru Bologa, cel mai bun sportiv al U Cluj în 2022

Conform unei tradiții al cărei începuturi se regăsesc deja cu mult timp în urmă, la acest sfârșit de an, antrenorii Clubului Sportiv Universitatea Cluj au stabilit prin vot clasamentul celor mai buni sportivi, cei care au reprezentat cu cinste în întreceri ”U” Cluj și care s-au încununat cu laurii victoriei în 2022.

Tehnicienii clubului au decis ca pe cea mai înaltă treaptă a acestui podium virtual să se afle Alexandru Bologa, medaliat cu aur la Campionatul European și cu bronz la Campionatul Mondial de Judo pentru nevăzători.

Pe locul al doilea s-a clasat atleta Sanda Belgyan, dublu medaliată la Campionatele Naționale și de două ori câștigătoare a Cupei României, palmares la care se adaugă câte două medalii de argint și două de bronz la Campionatele Balcanice și respectiv la cele Naționale de sală.

Pe poziția a treia găsim o altă judoka, Luciana Catana, medaliată cu aur la Cupa Europeană pentru sportivi sub 21 de ani, cu argint la Cupa Europeană sub 18 ani și campioană națională U18. La aceste performanțe se adaugă două locuri doi, la Cupa Europeană sub 18 ani și respectiv la Campionatele Naționale U21 și U23.

Clasamentul Top 10 al celor mai buni sportivi de la U Cluj:

Top 10 ”U” Cluj
1Alexandru BologaJudo
2Sanda BelgyanAtletism
3Luciana CatanaJudo
4Cătălin UngurNatație
5Molnos NorbertLupte
6Raluca ȘtefPatinaj
7Denisa MihalceaAtletism
8Adrian GherghinaEchitație
9Mihai GaleaCulturism
10Adrian CsakanyBox

De la locul 10 în jos, au mai punctat:: Alexandru Lăcătîș – scrabble, Diana Zaharia – echitație, Claudiu Fechete – tir, Vlad Negrean – volei, Mihai Popovici – volei, Alexandra Uiuiu – baschet, Vlad Coman – handbal, George Rațiu – natație, Răzvan Militaru – patinaj – Marius Banu – rugby, Robert Hâncu – rugby, Alexandru Coman – handbal, Corina Cordoș – handbal, Daria Telecan – lupte, Bianca Crișan – rugby și Olha Kachur – volei.

”Adresăm felicitări sportivilor și antrenorilor lor, celor care au reprezentat cu cinste Clubul Sportiv Universitatea în acest an și le dorim tuturor multe succese în 2023”, a transmis conducerea clubului universitar clujean.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.