Antonio Folha nu vede CFR Cluj favorită în Armenia

Antrenorul echipei CFR Cluj, Antonio Folha, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Alaşkert FC, adversara din prima manşă a turului secund preliminar al Conference League, este o formaţie dificilă, dar se bazează pe jucătorii săi „uimitori” care sunt capabili să obţină o victorie în deplasare.

„I-am analizat pe cei de la Alaşkert, bineînţeles, e o echipă foarte dificilă, care împotriva noastră ne va crea multe dificultăţi. Dar dacă suntem la cel mai înalt nivel al nostru, cu siguranţă putem face un joc bun împotriva lor. În meciurile eliminatorii în opinia mea nu există echipe favorite, care să câştige mai mult decât o manşă, dar am un grup uimitor, un lot uimitor, cu jucători minunaţi, care mă fac să fiu încrezător că mâine putem face un joc foarte bun”, a declarat Folha.

Tehncianul portughez i-a remarcat de la echipa adversă pe jucătorii din flancul ofensiv: „Nu obişnuiesc să fac comentarii individuale despre adversari şi nici măcar despre jucătorii mei. Dar despre adversarul de mâine pot spune că i-am remarcat pe căpitanul lor, pe mijlocaşul ofensiv şi cei trei oameni din faţă. Au multă calitate şi pot crea, dacă le permitem, foarte multe ocazii, dar cu siguranţă vom fi pregătiţi să îi oprim”.

Mijlocaşul croat Karlo Muhar a afirmat că se aşteaptă ca joi seara echipa sa să lupte pentru fiecare minge.

„Am un prieten în Armenia care mi-a spus că e o echipă foarte puternică, un grup foarte unit, care luptă pentru fiecare minge şi că au mentalitate bună în dueluri. Aşa că mă aştept ca mâine să fie un meci plin de energie, în care vom lupta pentru fiecare minge”, a spus jucătorul echipei CFR Cluj.

Echipa de fotbal CFR Cluj va întâlni formaţia armeană Alaşkert FC, joi, de la ora 18:00, pe Stadionul Academiei FFA din Erevan, în prima manşă a turului secund preliminar al Conference League.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.