Antisemitismul nu are o largă răspîndire în Franţa

Frankfurter Zeitung

Antisemitismul nu are o largă răspîndire în Franţa, declară publicistul şi politologul francez de origine germană Albert Grosser, pe marginea recentelor atacuri teroriste de la Toulouse şi Montauban. Politologul subliniază că în Franţa evreii nici nu sînt consideraţi minoritate: în primul rînd omul este (cetăţean) francez, şi abia apoi – evreu, armean sau altceva.

Potrivit lui Grosser, organizaţiile evreieşti se plîng de antisemitism, însă ele se referă în primul rînd la criticile la adresa politicii statului Israel. În rest, încă de pe vremea Războiului de Şase Zile, organizaţiile evreieşti de extremă dreapta “s-au reorientat dinspre antisemitism spre antiislamism”.

În opinia lui Grosser, pe de o parte în Franţa există o xenofobie extrem de răspîndită, pe care în modul cel mai barbar o alimentează preşedintele Nicolas Sarkozy şi mai ales ministrul de externe al Franţei, Alain Juppé. Pe de altă parte, toţi politicienii francezi se pronunţă împotriva antisemitismului. Potrivit publicistului, pauza din campania electorală din Franţa demonstrează foarte bine acest lucru.

“Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande sînt uniţi în numele Republicii”. După părerea lui Grosser, Nicolas Sarkozy va încerca să compară ca preşedinte care apără Republica şi îi uneşte pe toţi cetăţenii francezi. “Însă, nu trebuie uitat faptul că în ultimii ani el a făcut totul pentru a alimenta atitudinile xenofobe şi a majora divergenţele dintre francezii de origini diferite”, afirmă politologul.

Dimpotrivă, potrivit lui Grosser, Hollande ar putea declara că “permanenta discriminare a concetăţenilor cu origini străine îi îndeamnă pe unii oameni la violenţă”. În afară de aceasta, politologul este de părere că s-ar putea majora presiunile la adresa candidatei din partea extremei drepte, Marine Le Pen.

“Cel mai important este ca poliţia să-şi facă treaba”, afirmă Grosser. Publicistul este convins că poliţia franceză lucrează mai bine decît cea germană, pentru că “nu este oarbă de ochiul drept şi nu caută criminali politici întîi printre cei de stînga”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.