ANPDCA: Proiectul de lege pentru simplificarea adopţiei a fost finalizat

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a anunţat finalizarea elaborării proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.

„ANPDCA intenţionează ca, prin modificările şi completările propuse, să simplifice  procedura de adopţie şi să ofere soluţii legislative care să asigure o mai bună funcţionare a actualului sistem de adopţii. La ora actuală, în baza procedurilor stabilite de legea în vigoare, un copil declarat adoptabil ajunge într-o familie de adopţie după o perioadă îndelungată” – se precizează într-un comunicat al ANPDCA, remis presei.

Potrivit documentului citat, între cele mai importante modificări cuprinse în proiectul de lege se regăseşte reducerea de la 1 an la 6 luni a perioadei în care trebuie să fie căutate  rudele copilului care vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia. În situaţia în care rudele nu sînt găsite în acest interval, poate fi începută procedura de declarare a adoptabilităţii copilului. Alte modificări vizează: prelungirea valabilităţii atestatului pentru adopţie necesar viitorilor părinţi, de la 1 an la 2 ani; eliminarea etapei de pregătire pentru persoanele cărora le-a expirat atestatul şi solicită obţinerea unui nou atestat; stabilirea compatibilităţii copilului cu adoptatorii la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi nu la nivelul ANPDCA, în scopul de a  eficientiza procesul de identificare a celei mai potrivite familii pentru copilul adoptabil; eliminarea termenului de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Copilul va păstra acest statut pînă la încuviinţarea adopţiei sau pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani, cînd îşi va exprima opinia cu privire la această posibilitate.

De asemeni, proiectul de lege vizează introducerea unor termene pentru procedurile derulate în faţa instanţelor judecătoreşti pentru toate cele 3 etape ale procesului de adopţie, respectiv: declararea adoptabilităţii, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei; introducerea concediului de acomodare acordat familiei adoptatoare şi a plăţii unei indemnizaţii, concediul avînd o durată de maximum 90 zile; introducerea obligativităţii angajatorilor persoanelor care doresc să adopte de a acorda timp liber pentru efectuarea evaluărilor necesare pentru obţinerea atestatului şi participarea la întîlnirile cu copilul. Timpul liber poate fi acordat în limita a 40 ore/an, fără afectarea drepturilor salariale.

„Prin actualele modificări aduse legii, ne dorim să flexibilizăm procesul de adopţie. Vreau să le mulţumesc reprezentanţilor direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, dar şi organizaţiilor neguvernamentale pentru implicarea lor în procesul de elaborare a acestui proiect. Documentul reflectă credinţa noastră că vom putea oferi oricărui copil care nu are o familie o şansă mai bună de a avea parte de dragostea unor părinţi”, declară preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, citată în comunicat.

Documentul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vîrstnice.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.