ANPDCA condamnă „atitudinea şi comportamentul reprobabil” al cadrului didactic de la Liceul de Muzică ”Sigismund Toduţă”

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) condamnă „atitudinea şi comportamentul reprobabil” al cadrului didactic de la Liceul de Muzică ”Sigismund Toduţă” din Cluj, semnalat de mass-media, apreciindu-l ca fiind „o încălcare a unui drept fundamental al copilului: dreptul de a fi tratat cu respect”.  

„Conform prevederilor legale în vigoare, fiecare copil are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, de personalul auxiliar şi cel administrativ din şcoli. De asemenea, el trebuie informat asupra drepturilor pe care le are şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. În cadrul procesului educativ, pedepsele corporale sau alte tratamente degradante sînt interzise” – atenţionează ANPDCA, într-un comunicat remis presei.

Prin intermediul aceluiaşi document, ANPDCA reaminteşte că, în calitatea sa de autoritate centrală cu atribuţii în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, încurajează orice părinte sau orice altă persoană care are cunoştinţă despre situaţii de acest fel să sesizeze, de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului locală. De asemeni, reaminteşte tuturor profesioniştilor care lucrează cu copii, inclusiv celor din sistemul de educaţie, că, în cazul în care au suspiciuni legate de abuzul sau neglijarea unui copil, au obligaţia de a sesiza serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

„Sînt profund îngrijorată că, după 25 ani de la ratificarea Convenţiei pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, încă mai există cadre didactice care folosesc astfel de metode în procesul educativ. Trebuie să fim solidari şi să nu mai acceptăm tratamentul copiilor noştri într-o manieră degradantă şi umilitoare, aşa cum a făcut-o cadrul didactic de la Cluj. Pentru că este o încălcare a unui drept fundamental al copilului: dreptul de a fi tratat cu respect. Drepturile copilului trebuie să fie lege pentru toţi adulţii!”, declară preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, citată în comunicat.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.