ANIVERSARE LA „SATIRICON”: „VĂRSĂTORUL” – IOAN POP

Chiar dacă aniversările „rotunde” (75) au trecut, el merită reamintit mereu.

Născut la 27 ianuarie 1937 în Someş Odorhei/Sălaj, a debutat cu epigrame încă în 1962 la „Urzica” şi de atunci, de peste cinci decenii, scrie mereu, pentru că nu poate trăi altfel. Dascăl de meserie şi înzestrat cu har şi talent, este foarte apreciat de toţi. În ziarul nostru „Făclia” îl regăsim săptămînal cu careul de „Cuvinte încrucişate”, îndemnîndu-ne pe noi, cititorii, să-i desluşim gîndurile inserate aici şi să citim de fiecare dată cîte o epigramă, care este motto-ul careului, prilej pentru el de a răspîndi în public această chintesenţă de gîndire. Sporadic, apare şi cu cronici literare.

Cunoscut în lumea literară clujeană ca epigramist, poet, cronicar sau rebusist, a fost un fapt normal să se alăture, în iunie 1979, grupului de scriitori şi alţi intelectuali, care au înfiinţat Cenaclul epigramiştilor clujeni SATIRICON, al cărui prim preşedinte a fost prof. Vasile Langa. De la început Ionică Pop a fost secretarul literar al cenaclului, iar după decesul profesorului V.Langa, în decembrie 1989, din ianuarie 1990 a devenit preşedintele acestuia, funcţie deţinută pînă în ianuarie 2000, după care s-a retras (din motive de sănătate), rămînînd preşedinte de onoare pe viaţă. Cu adevărat, Ioan Pop a onorat epigrama românească contemporană, fiind apreciat ca unul dintre cei mai buni epigramişti din ţară. Totodată este membru fondator al Uniunii Epigramiştilor din România (1990) şi membru de onoare al acesteia, în semn de mare apreciere. Numele lui Ioan Pop este legat şi de organizarea primelor Festivaluri Naţionale „Eterna Epigramă” la Cluj-Napoca. Reamintim o altă apreciere de care s-a bucurat colegul nostru: în anul 2002, editura clujeană Casa Cărţii de Ştiinţă a iniţiat Colecţia „subVERSiuni” şi primul număr a fost „IOAN POP – ISPITA IRONIEI” (epigrame). Firesc, au urmat şi alţi scriitori în această colecţie, dar primul a fost el.

Ar fi multe de spus despre Ioan Pop, dar subliniez acum doar un aspect specific scrisului său – autoironia, semn de certă inteligenţă sau nobleţe intelectuală, ceea ce i-a adus multe laude, aprecieri şi multe aplauze cînd a fost rostită.Doar cîteva exemple:

Frustrare

Am început să-mbătrînesc

Şi nu îmi este foarte clar:

Acuma, ca pensionar,

Cum voi putea să mai chiulesc ?!

&

Incoruptibil

Eu sînt moral în primul rînd

Şi Patriei mă simt dator.

Declar solemn că nu mă vînd!

Nu am găsit cumpărător…

&

Eu şi alţii

Mă văd frumos, mă văd deştept,

Talent, succes… Ce mai, perfect!

Şi toate-acestea au temei

Că eu mă văd aşa, nu ei…

&

Motiv întemeiat

– Nu-nţeleg de ce plăteşti

Şi ascensor cînd locuieşti

Chiar la parter? Mă fac că plouă:

– N-o ştii pe tipa de la nouă?!

Ca „vărsător”, face mereu aluzii la cei ce au o anume meteahnă. Chiar şi de sine-şi rîde:

Ezitare

Adevărul cel sublim

Se ascunde bine-n vin

Şi ca să-l găsesc, se pare,

Nu-mi ajunge o cărare…

Deşi autorul o zice într-un anumit fel, eu nu-l recunosc decît ca un vărsător de cuvinte frumoase şi cu tîlc, în epigramă, şi sentimental-apreciabile, în poezie. Şi cum epigrama este şi ea o poezie, redusă ca „spaţiu”, inspiraţia şi talentul său sînt la cote înalte.

Ioan POP (Ionică sau Puiu, cum îi spun apropiaţii), este şi rămîne o emblemă a „Satiricon”-ului, cu care s-a identificat prin toată fiinţa sa. Prieten de o rară discreţie şi modestie, rămîne un boem pe care ni l-am vrea mereu în preajmă.

În această mare buluceală în care ne ducem traiul, o caldă şi colegială strîngere de mînă o alăturăm tradiţionalului LA MULTI ANI! şi-l aşteptăm cu noi volume.

Silvia POPESCU