Aniversară. MIRCEA IOAN CASIMCEA – 75

Mircea Ioan Casimcea (nume literar al lui Mircea Ioan) s-a născut în comuna Casimcea, judeţul Tulcea, la 4 noiembrie 1936. Este absolvent al Liceului/Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrîn” din Constanţa (1954) şi al Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1968). Debut absolut – 1967.
Romane: Amintiri închipuite, 2005; Cîntecul gibonului, 2005; Arheologul, 2006
Proză scurtă: Colonia, 1982; Oameni în tren, 1997; Întîmplări la Calostra, 1999; La nunta moşilor, 2001; Nălucirile Cavalerului, 2008; Antim, 2009; Ajustarea destinului, 2011
Cărţi de poezie: Poemul fără sfîrşit, 1988; Bunul kamikaze, 2005; Să laşi cuvintele, 2010
Cărţi pentru copii: Călătorii nemaiauzite, 2000; Generatorul de fantezie, 2003; Cocuţii din nisipuri, 2007
Articole, comunicări ştiinţifice, tablete: Recursul Pandorei, 1999; Contribuţii la monografia culturală turdeană, 2004; Prezenţe culturale, 2011
În cărţi cu autor colectiv: Pagini turdene, 1969; Doisprezece prozatori, 1988; Teodor Murăşanu… , 1998; Amintiri despe Pavel Dan, 2003; Insula albă, 2003; Anotimpul cailor, 2006; Voices of Contemporary Romanian Poets, 2008; Umbletul cuvintelor. Prozatori turdeni, 2009
A fost directorul Bibliotecii Municipale „Teodor Murăşanu” – Turda, preşedintele Comitetului Municipal de Cultură şi Artă, directorul Teatrului de Stat)Municipal Turda, instituţie de unde s-a şi pensionat. A colaborat şi colaborează la reviste din Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa, Suceava etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
Referinţe critice
• Deloc surprinzătoare, în proza sa vocaţia pentru bizar, fantasmagoric şi un anume supranatural, în paralel cu aceea pentru un, adeseori, subtil realism ironic. În totul, avem de-a face cu nişte proze de o ţesătură fină, cu un prozator decent şi viabil. (Petru Poantă)
• Într-un oraş în care falnica generaţie de prozatori ai Tribunei de pe vremea lui
D.R. Popescu a dispărut aproape cu desăvîrşire, cei mai mulţi dintre ei retranşaţi în publicistică, muncă editorială şi alte asemenea, cînd revista Steaua, la rîndul ei, nu mai dispune de nici un prozator de largă respiraţie, spaţiul prozei clujene e luat tot mai mult de noii veniţi. Printre aceştia Mircea Ioan Casimcea este un prozator care ,,vine tare din urmă”, cum aş spune cu o formulă mai puţin elegantă, dar acoperind din plin momentul pe care proza sa îl reprezintă. (Mircea Popa)
• Ei ştiu, apoi, că Istoria este interpretare, că Adevărul se încăpăţînează să fie alunecos, că timpurile omului se pot întretăia cînd povestea e bine spusă, iar trecutul poate lumina altfel prezentul, valorîndu-l. Că există ceea ce accede la cuvînt, iar realitatea acceptă variante nenumărate (… ( Morala este una a relativităţii ( relativizării, dar cartea e, totodată, şi demonstrare pe viu a forţei cuvîntului bine ticluit. (Irina Petraş)
• Mircea Ioan Casimcea ne apare ca un scriitor care şi-a dobîndit de-acum plenar personalitatea. Scrie lejer, practicînd un discurs narativ fluent, antrenant şi de o oarecare rafinare a verbului, cu care îi şi place, de altfel, să se joace, cultivînd comentariul eseistic, relatarea evenimenţială bine ambalată în viziuni ce frizează în egală măsură canonul realist ca şi cel de natură fantastic, pozînd uneori într-un polemic demitizator al formulelor romantice, desuete… ( Constantin Cubleşan)
• La acest joc subtil cu stratificările prezentului în planuri narative adiacente, cînd doldora de autenticitate, cînd săltate în ficţiune pură, Mircea Ioan Casimcea adaugă un suflu tot mai evident eseistic, aproape documentaristic uneori, ceea ce duce la un ambalaj de tip cărturăresc al intrigii, fără să prejudicieze epicul propriu-zis. (Adrian Ţion)
• În Nălucirile Cavalerului prozatorul dă jocului şi stilului ceea ce este al lor, dar în acelaşi timp scoate la bătaie idei, face afirmaţii tranşante, alcătuieşte portrete delicate ori groteşti, ca şi, „scene de gen” (cum observă C. Cubleşan), poartă la rever semnele binelui, adevărului şi fericirii noastre de toate zilele. (Marcel Mureşeanu)
• Confesiunea lui Antim, ‘„reinventată” de prozator cu o forţă de pătrundere aproape magică, e o pagină de istorie vie şi, vai!, atît de actuală, iar faptele îşi urmează cursul firesc, ca într-un film derulat cînd înainte, cînd înapoi, într-o succesiune ingenioasă de cadre cinematografice. (Michaela Bocu)
• Creaţiile sale reprezintă viaţa însăşi, cu umbre şi lumini, cu bucurii şi necazuri, cu împliniri şi decepţii şi, în acelaşi timp cu o nuanţată galerie tipologică. Astfel personajele au individualitate bine conturată, reprezentînd cu adevărat un caracter. (Aurel Podaru)
• Reflexivă, paradoxală, confesivă, calmă, descriptivă, implicată, viguroasă şi rafinată, atinsă de lumina de la Sud, densă, coaptă, cu inserţii aforistice de o blîndă, deci semeaţă înţelepciune, poezia lui Casimcea, premonitorie, încărcată de presimţiri, te ademeneşte s-asculţi ,”cum ninge în mileniul trei”. (Dumitru Cerna)
• Prozatorul are multiple disponibilităţi narative şi el se opreşte asupra celor mai diverse faţete ale condiţiei umane şi propune noi abordări acolo unde părea că s-a aşternut definitiv pacea şi consensul… E o onoare pentru literatura dobrogeană să-l recupereze pe acest fiu care s-a risipit frumos pe meleaguri transilvane. (Ion Roşioru)