Angela Merkel respinge adopţia din partea cuplurilor homosexuale

La Razon

Cu mai puţin de două săptămîni înainte de alegerile generale din 22 de septembrie, Angela Merkel s-a supus în direct tirului de întrebări ale cetăţenilor pe principalul post public de televiziune ARD.

După ce a subliniat că este împotriva oricărei discriminări şi a recunoscut că înţelege cît este de “dificilă” chestiunea adopţiilor copiilor de cuplurile gay, ea şi-a susţinut poziţia sprijinindu-se pe necesitatea de a garanta “bunăstarea copilului”. Cum aceasta nu este “sigură” în cazul cuplurilor homosexuale, ea nu va susţine aprobarea unei legi care să deschidă calea adopţiilor de către aceste perechi, a recunoscut Angela Merkel.

Cancelarul Merkel nu a vrut să dezvăluie dacă a discutat tema cu ministrul de externe Guido Westerwelle, care şi-a recunoscut făţiş orientarea homosexuală, dar a spus că a participat la multe dezbateri pe această temă, inclusiv în interiorul propriului partid, CDU, din care face parte un grup de homosexuali şi lesbiene.

Angela Merkel a fost nevoită se confrunte şi cu o femeie, care i-a cerut să evite ca Germania să se transforme în “bordelul Europei” şi să schimbe legea prostituţiei, care a legalizat în 2002 această activitate, situînd-o pe plan egal cu alte activităţi. Cererea ei concretă nu a primit răspuns, însă Angela Merkel a reamintit discuţiile lungi, care au precedat aprobarea acestei legi,şi a admis că este vorba de o chestiune controversată şi că există o problemă “uriaşă”.

Invitaţii din platou şi-au arătat îngrijorarea şi pe tema imigraţiei, iar Merkel a recunoscut că în unele zone ale Germaniei există unele probleme în materie de integrare, dar şi-a nuanţat controversatele afirmaţii de acum doi ani, în care a asigurat că “multiculturalitatea a eşuat” în ţară.

Precaritatea în domeniul muncii, deficienţele în domeniul învăţămîntului, criza euro şi spionarea pe Internet au fost alte teme de care s-au arătat interesaţi cetăţenii invitaţi în platoul televiziunii, unde cancelarul german a mărturisit că de doi ani nu a mai condus maşina.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.