Andrei Marga, susţinut de PNL pentru conducerea ICR

PNL îl susţine pe fostul ministru de Externe Andrei Marga în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, urmînd ca propunerea să fie înaintată Parlamentului la începutul noii sesiunii ordinare, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, secretarul general adjunct al liberalilor, Dan Mihalache.

Potrivit lui Mihalache, propunerea ca Andrei Marga să fie desemnat la conducerea Institutului Cultural Român a venit din partea preşedintelui interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, şi a primit un vot de susţinere la ultima şedinţă a Biroului Politic Central al PNL.

Marga ar urma să fie numit la conducerea ICR prin decizie a Senatului. El a fost revocat, pe 6 august, din funcţia de ministru de Externe, post care i-a revenit lui Titus Corlăţean. După acest moment, fostul ministru de Externe a afirmat că va merge în Germania pentru cercetare ştiinţifică.

Pe 2 august, Horia Roman Patapievici şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ICR. De asemenea, cei doi vicepreşedinţi, Tania Mihăilescu şi Mircea Mihăieş, au demisionat, la aceeaşi dată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.