Andrei MARGA: România – o singură voce externă

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, vorbeşte cititorilor ziarului Făclia despre posibiliatea ridicării vizelor în relaţia cu Statele Unite, dar şi despre posibila acceptare a României în spaţiul Schengen la sfîrşitul acestui an, precizînd că ar fi vorba despre o intrare etapizată – întîi frontierele aeriană şi maritimă, urmînd ca frontiera terestră să intre într-o a doua etapă.

 Nu în ultimul rînd, ministrul clujean arată importanţa cîştigării de către USL a alegerilor locale din Cluj-Napoca şi judeţul Cluj.

Reporter: În ce termeni se desfăşoară colaborarea dvs cu preşedintele Băsescu?

Andrei Marga: Colaborarea este, din punct de vedere funcţionl, în regulă. Ceea ce, sigur, stîrneşte discuţii în ţara noastră este faptul că s-a intrat în coabitare – într- o administrare a ţării în care peşedinţia este de o culoare politică, iar guvernarea este de altă culoare politică. Dar, şi în Romîia, trebuie să ne obişuim cu coabitarea în acest moment şi nu sînt, la această oră, probleme de funcţionare. Pe de altă parte, multă lume pune problema în felul următor: un minister de Externe prin natura lucrurilor este mai legat de ceea ce se face la preşedinţie decît un minister al Educaţiei, al Construcţilor, ş.a. Acesta este adevărul. Există o interdependenţă mai mare pentru că aici trebuie reprezentată România,cu o singură voce articulată, aici trebuie să apară puncte de vedere care sînt dincolo de controversele politice, de competiţia punctelor de vedere.

Rep: În ce măsură se pot corela punctele de vedere ale ministerului cu cele ale preşedinţiei?

A.M.: Ele se corelează în fapt. Constituţia prevede trei mari actori ai politicii externe. Altfel spus, Constituţia pune politica externă pe umerii a trei actori: Parlament, Guvern şi Preşedinţie. Conform Constituţiei – ca să preiau termenii acesteia -, Guverul realizează politica internă şi politica externă a ţării pe baza unui program aprobat de Parlament, iar Preşedinţia reprezintă ţara, numeşte ambasadorii şi semnează tratatele. Dacă ne uităm bine în articolul Constituţiei, trebuie ca cei trei actori, care au competenţe distincte, să coopereze. Cooperarea aceasta – încă o dată – nu are probleme de funcţionare pînă la această oră, chiar dacă, sigur, pot să apară nuanţe, pot să apară puncte de vedere diferite. Dar, în final, trebuie să se ajungă la o voce a ţării noastre şi la această voce se ajunge, cu siguranţă.

Rep: Vorbind despre Constituţie, preşedintele Băsescu este cunoscut prin încălcările repetate ale Legii gundamentale

A.M.: În problema punctuală a politicii externe, trebuie spus că ţara noastră nu a avut prim-miniştri din 2009 încoace şi atunci Preşedinţia şi-a extins competenţele dincolo de competenţele fireşti. Acum ţara are prim-ministru – Victor Ponta –, care a spus răspicat că îşi asumă şi competenţele ce revin, natural, primului ministru în materie de politică externă. Îşi asumă ceea ce revine Guvernului în materie de politică externă. De aceea situaţia este nouă. Sînt probleme concrete, de pildă cine reprezintă România la Consiliul European. Este clar că acest consiliu abordează acum probleme de buget, iar problemele de buget intră în competenţa primului ministru, a Guvernului. Pe de altă parte, sînt problemele Uniunii Europene, care pot fi socotite deja probleme interne, şi atunci cu atît mai mult primul ministru nu poate lipsi de la reuniunile care au loc în diferite capitale europene, atunci cînd sînt reprezentate ţările.

Rep: Care sînt noutăţile privind politica externă a României? Intenţionaţi să promovaţi o deschidere a ţării noastre în raport cu alte state cu care am avut o colaborare mai restrînsă?

A.M.: Sigur, sînt o seamă de priorităţi care sînt cuprinse în documentele oficiale ale României. De pildă, realizarea parteneriatelor strategice ale României, începînd cu parteneriatul strategic cu Satele Unite ale Americii şi continuînd cu parteneriatele strategice cu Germania, Franţa, Ungaria, alte ţări. Este vorba, apoi, de punerea în aplicare a parteneriatelor cu diferite ţări, apoi de a promova relaţia de parteneriat strategic, şi deasemenea, relaţia specială cu Republica Moldova. E vorba, desigur, de multe capitole de preocupări care se numesc priorităţile României. Dar, vorbind de noutăţi, vă pot da cîteva exemple. Am pregătit documentul „O Românie democratică, prosperă şi demnă, într-o lume în schimbare”, care este documentul ce cuprinde viziunea şi opţiunile politice ale României, aşa cum acestea sînt elaborate de minister pe baza programului de guvernare aprobat de Parlament. Tot din domeniul noutăţilor, putem evoca relaţia înăuntrul Uniunii Europene – profilarea mai puternică a României în UE. E o preocupare de prim plan – problema este să mărim prezenţa României în UE, iar pe de altă parte, să atragem mai multe resurse dinspre UE spre România. Se ştie prea bine că România a absorbit prea puţin din resursele salocate şi în continuare este printre ţările cu cea ma mică absorbţie.

În relaţie cu NATO se vede bine că, la Summitul de la Chicago, s-a decis extinderea apărării antirachetă din cadrul NATO, la aviaţie. Şi aici sînt o seamă de lucruri noi, cum e punerea în funcţiune a sistemului antirachetă, punerea în aplicare a politicii de smart-defence şi a altor componente ale politicii NATO. Dar, aş stărui în legătură cu relaţia cu SUA, care este principalul partener strategic al României. Această relaţie funcţionează excelent pe palierul politic şi pe cel militar, dar are nevoie încă de iniţiative pe palierul economic. Investiţiile americane în România trebuie să sporească, şi atunci unul din accentele mari pe care le punem este aducerea de capital american, în mai mare măsură, în economia României şi, de ce nu, mărirea, pe cît se poate, a exportului românesc către SUA. Legat de aceasta este şi aspectul umanitar, anume liberalizarea vizelor în relaţie cu SUA. Vom avea discuţii – şi săptămînile viitoare – foarte intense, şi la Washington şi la Bucureşti, pentru a face pasul mult aşteptat de cetăţeni, respectiv liberalizarea vizelor. Pasul depinde încă de o seamă de măsuri care trebuie luate în România, dar şi de modificări în legislaţia SUA.

Rep: Cam pe cînd credeţi că vom putea obţine liberalizarea vizelor către SUA?

A.M.: Vom avea o imagine limpede în acest an, în înţelesul că, în situaţia în care se modifică legislaţia americană, şi anume se schimbă pragul – este un prag care se numeşte procentul de cereri sau de aplicaţii respinse. Există un proiect de lege în Congresul american care prevede o coborîre a pragului. (Aici avem o problemă: avem în România un procent prea ridicat de aplicaţii care sînt respinse. La această oră, la 22% pînă la 24%, depinde de lună. Dar acest nivel e aşa de ridicat şi deoarece mulţi repetă aplicaţiile după ce acestea sînt respinse.) Stăm bine la ceea ce se numeşte over-stay, adică situaţiile în care cei cu viză îşi prelungesc şederea. Mai trebuie să lucrăm şi în ţară, pentru a da cetăţenilor toate informaţiile, încît ei să ştie ce implicaţii are o respingere a unei aplicaţii, dar, încă o dată, depindem de ceea ce se petrece în legislaţia americană. Sperăm să facem un pas major spre sfîrşitul acestui an, sau cel mai tîrziu, în primăvara lui 2013.

O altă acţiune care ne procupă, tot legată de vize, este intrarea în sistemul Schengen, care, se ştie prea bine, este la această oră ţinută în loc de opinia care a prevalat la un moment dat în Parlamentul olandez. Între timp, noi am discutat cu guvernul olandez, cu ministerul de Externe. Se face un efort şi pe linia ministerului de externe olandez, şi pe linia autorităţilor guvernamentale olandeze, şi pe linia grupurilor parlamentare din Parlamentul European pentru a convinge Olanda că merităm să intrăm în Schengen. Este limpede că se va aplica soluţia propusă de preşedinţia poloneză a UE, care constă în etapizarea intrării – prima dată ar intra frontierele maritimă şi aeriană, urmînd ca frontiera terestră să intre într-o a doua etapă. Sperăm ca la sfîrşitul acestui an să anunţăm un pas major – măcar cu primele frontiere să intrăm în Schengen -, urmînd ca după aceea, nu foarte tîrziu, să intrăm cu toate frontierele.

Ca o altă noutate, e accentul pe consecinţele economice ale diplomaţiei. Din nefericire a prevalat în ultimii ani o diplomaţie privită ca un fel de scop în sine. Or, trebuie spus – diplomaţia e o profesie -, dar ea ajunge la ţintă dacă are consecinţe economice. Diplomaţia economică, diplomaţia culturală – aceastea două vor intra în avanscenă, pentru că ele sînt necesare României.

În altă ordine de idei, căutăm să ne mişcăm asumîndu-ne calitatea dobîndită istoriceşte – şi care ne procură securitate din toate punctele de vedere -, anume calitatea de parte a UE, de parte a NATO. Din această poziţie, căutăm să deschidem cooperări şi cu alte ţări, în deosebi cu Rusia şi China.

Cu Rusia aşteptăm rezultatul summitului UE-Rusia, din 3 şi 4 iunie în Rusia. Pe de altă parte, şi România pune în aplicare acel parteneriat pentru modernizare semnat între Rusia şi UE, pune în aplicare şi alte componente ale politicii europene faţă de Rusia şi, totodată, pune în aplicare iniţiative de cooperare economică şi culturală. Ne apropiem de o discuţie tehnică privind instalarea Centrului Cultural Rus la Bucureşti şi a Centrului Cultural Român la Moscova şi, sigur, de realizarea altor iniţiative.

Cu China, deasemenea vrem să lărgim foarte mult cooperările şi în această privinţă sînt deja iniţiative de atragere a unor bănci chineze, care să opereze în România, şi de atragere de capital chinez în România. Ș cu China există un pachet de măsuri, care se pun în aplicare. Vom accentua colaborarea şi cu zone în care România altădată era prezentă şi unde trebuie să revină – mă gîndesc la America Latină, Africa de Nord şi Asia, care trebuie privită ca un centru al economiei mondiale în acest moment.

Rep: Ce poziţie va adopta MAE faţă de Siria în urma masacrului din oraşul sirian Houla. Îşi va retrage România reprezentanţii oficiali şi îi va expulza pe diplomaţii sirieni?

A.M.: Siria a devenit un caz umanitar grav. Ceea ce s-a petrecut în oraşul Houla e o culminaţie – 100 de oameni au fost omorîţi şi, după datele existente, omorîrea lor e un fapt de care autorităţile nu sînt străine. Ca urmare, ţări precum SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Elveţia, Australia şi altele, în semn de protest faţă de această crimă, au declarat persona nongrata ambasadorul sirian sau însărcinatul cu afaceri din ţara respectivă – depinde de nivelul reprezentării -, precum şi unii dintre diplomaţii Siriei la faţa locului. O decizie pentru România este mai complexă, pentru că România are în Siria comunitatea cea mai mare din UE. Marea Britanie are cam 5.000 de persoane. Potrivit Ministerului de Interne al Siriei, România are cam 5.000 de persoane, dar e vorba despre doamne, soţii, care au copii. La un calcul imediat este clar că efectivul este cel puţin dublu. Se operează cu o cifră de aproximativ 14.000 de persoane cu paşaport românesc, sau care provin din România sau sînt legate e ţara noastră.

Şi pentru Ministerul de Externe era o întrebare: ce e de făcut? În mod natural, noi am reacţionat la crimă, la încălcarea gravă a drepturilor, a libertăţilor – asta am făcut-o. Pe de altă parte şi noi ştim că 1: trebuie menţinută o legătură cu comunitatea de acolo; 2: nu este dezirabil să rupem orice relaţie cu ceea ce se petrece acolo. Pot să vă spun că Ministerul a propus declararea ambasadorului sirian persona nongrata şi rechemarea ambasadorului român de la Damasc pentru consultări. Însă, şi o măsură şi alta o poate lua, conform prevederilor constituţionale, preşedinţia ţării.

Rep: Care este poziţia MAE faţă de Ungaria, în urma declaraţiilor făcute de preşedintele Parlamentului de la Budapesta, generate de refuzul României privnd reînhumarea controversatului personaj Nyiro Josef?

A.M.: Relaţiile dintre România şi Ungaria se desfăşoară pe numeroase paliere, cu rezultate semnificative. În fapt, Ungaria este, după Germania şi Italia, al treilea partener comercial a României. Schimburile comerciale cu Ungaria s-au ridicat în 2011 la peste 7 miliarde de euro. Se cooperează în foarte multe domenii – în conectarea autostrăzilor, în conectarea reţelelor de gaz, în politica europeană a Dunării, în multe alte domenii, inclusiv în domeniul armatei. Relaţia cu Ungaria este una extinsă, una puternică şi una pe care şi România o cultivă cu toată responsabilitatea.

Sigur, apar – ştim bine şi ca ardeleni -, din cînd în cînd, persoane, personalităţi care apelează la mijloacele trecutului în raportarea la celălalt. Trbuie să spunem: românii şi ungurii nu vor ajunge la o relaţie nouă – la care aspiră şi unii şi alţii, cred eu – dacă privesc mereu în trecut. Trecutul este plin de complicaţii, dar trebuie să privim spre prezent şi viitor.

Pe de altă parte, există o politică europeană, vizavi de persoanele sau personalităţile publice care au fost implicate în administraţiile fasciste ale anilor 30-40. România este ataşată acestei politici, de aceea, poziţia exprimată de MAE – de a nu da curs unui ceremonial, cu toată simbolistica, consacrat unei astfel de personalităţi – a fos salutată de mulţi oameni nu doar din România, ci şi din afara ei – de organizaţii evreieşti, dar şi neevreieşti. Există o politică internaţională vizavi de aceste cazuri.

Declaraţiile la care vă referiţi au fost nepotrivite, însă trebuie reamintit faptul că între România şi Ungaria sînt comunicări pe canale dipomatice – şi noi dorim să fie comunicări mai ample pe canalele dipomatice. În plus, trebuie remarcat faptul că în chestiunea reînhumării nu s-au implicat autorităţile guvernamentale.

Rep: Ca fost ministru al Educaţiei, ce părere aveţi despre starea în care se află sistemul educaţional din România?

A.M.: Din păcate, sistemul educaţional din România, mai ales din 2005 încoace, s-a degradat de la an la an. Această degradare trebuie pusă şi pe seama numirilor care au fost la Ministerul Educaţiei şi în diferite instituţii ale educaţiei. Practic, nu s-a mai ajuns la o abordare sistemică a educaţiei, o abordare care să ţină cont de realităţile româneşti, dar în acelaşi timp să europenizeze sistemul de învăţămînt. Peste toate a venit şi o lege a educaţiei are are păcat originar – ea nu a fost discutată public, nu a fost discutată în Parlament. Or, nici o ţară nu şi-a adoptat o lege a educaţiei fără o astfel de discutare. Această lege, oricum am privi-o – mai ales dacă o privim lucid – e plină de enormităţi, de lucruri care nu merg. Această lege are erori înăuntrul ei, care vor fi foarte costisitoare pentru România. O lege a educaţiei îşi vădeşte efectele în ani. Or, trebuie să spunem, ea nu merge de pe-acum.

Rep: Faceţi parte din Guvernul USL. Care credeţi că sînt pe plan local şansele Uniunii la alegerile din 10 iunie? Cum i-aţi caracteriza pe principalii candidaţi – Marius Nicoară şi Emil Boc – la primărie, respectiv Horea Uioreanu şi Alin Tişe – la preşedinţia Consiliulu Judeţean?

A.M. : Dacă cetăţenii sînt bine informaţi, şansele sînt mari şi chiar foarte mari, din mai multe motive. În primul rînd, Clujul a fost, ca municipiu şi ca judeţ, dinamic în comparaţie cu alte oraşe şi judeţe din ţară, în ultimul deceniu. A fost dinamic pentru că a fost oameni care au ştiut cum să atragă investiţii. Atunci cînd Marius Nicoară era preşedinte al Consiliului Judeţean, au venit aici, continuu, noi investitori şi Clujul s-a dezvoltat pe această linie, luînd avînt, pentru că investiţiile sînt oxigenul oricărui judeţ şi oricărui oraş. Acesta ar fi un argument puternic pentru ca reprezentanţii, candidaţii USL – şi Marius Nicoară, şi Horea Uioreanu – să cîştige. Ei merită, cu prisosinţă, încrederea cetăţenilor. În al doilea rînd, noi trebuie să luăm în seamă un fapt – că ne place, că nu ne place -, dacă mergem în orice oraş din ţară, ca şi clujeni ni se face un reproş «cum l-aţi putut da un prim ministru de această calitate mediocră? !». Sigur, oamenii sînt diferiţi, dar totuşi atîta docilitate în roluri publice foarte importante, atîta supunere la măsuri greşite, atîta asumare a rolului de simplu executant, fără multe reflecţii – toate acestea, din păcate, oameni de la Cluj, în frunte cu cel care a fost prim-ministru, le-au ilustrat şi, pe bună dreptate, această ţară este, pe o suprafaţă semnificativă, revoltată de ceea ce s-a întîmpat. Trebuie spus: criza din România e o criză extinsă, datorată lipsei de calificare a celor care au luat decizii din 2009 încoace, este o criză din care nu se iese uşor. Există o răspundere pentru criza din România şi această răspundere revine celor care au guvernat, în primul rînd lui Emil Boc şi celor care l-au însoţit. În al treilea rînd, se poate vedea pe toate datele – contraselecţia de personal care s-a făcut. Să aduci în roluri cheie, în roluri de funcţionarea cărora depinde soarta oamenilor, persoane care nu sînt calificate, aceasta creează un handicap unei ţări. Boc a reluat tehnica lui Ceauşescu – de a aduce oameni mai puţin calificaţi – pentru că erau mai dependenţi, mai controlabili.

Putem aduce multe alte argumente, dar eu cred că în perspectiva a ceea ce vine ar fi bine şi înţelept din partea clujenilor să dea şanse unei conduceri care să îl aibă pe Marius Nicoară – confirmat prin ceea ce a făcut la Cluj – la Primărie – şi pe Horea Uioreanu la judeţ. Cu aceste şanse se poate promite că la Cluj va avea loc un reviriment şi Clujul îşi va putea reveni, atrăgînd din nou investiţii. Altfel, mă tem că va parcurge iarăşi cîţiva ani de stagnare, sau de dezvoltare mai lentă.

Rep: Care credeţi că ar fi importanţa cîştigării luptei electorale în Cluj-Napoca şi în judeţul Cluj?

A.M.: Dacă USL cîştigă aici alegerile, la conducerile celor două instituţi vor veni echipe compuse din oameni competenţi, cu deosebire în domeniul infrastructurii, economiei, al atragerii de investiţii – aşa cum s-au petrecut şi în alţi ani lucrurile. Dacă nu, atunci Clujul se va izola printre marile oraşe ale ţării, pentru că e anticipabil că în Bucureşti va fi o primărie generală susţinută de USL, la Iaşi la fel, la Timişoara sînt toate şansele în această direcţie, în alte mari oraşe se va întîmpla acelaşi lucru. Clujul se va singulariza, dacă USL nu cîştigă aici, într-o poziţie care îi va atenua accesul la resurse interne şi externe, prin simplul fapt că se izolează de un trend, iar trendul este, desigur, spre reforme. USL, prin componentele sale – PSD, PNL, PC -, nu numai că a făcut cele mai solide reforme din istoria recentă a ţării, dar ştie să scoată discuţia despre reforme din acest formalism în care a adus-o Guvernarea Boc, care a confundat reformele ba cu tăieri de salarii şi pensii, ba cu simple măsuri de schimbare. Cu atît mai mult cu cît se prevede o victorie a USL la alegerile generale, ar fi bine ca şi cei de la Cluj să profite de acest trend, de această voinţă a poporului, de schimbare mai profundă a politicii ţării şi de aducere la normal. În definitiv, trebuie spus – România trebuie să îşi repună în mişcare democraţia proprie, să-şi repună în funcţiune instituţiile – care au fost turtite, malformate sub guvernarea din 2005 încoace -, România trebuie să-şi motiveze din nou oamenii. Noi trebuie să ieşim din situaţia în care cea mai mare dorinţă a tinerilor este să plece din ţară. Să plece, să călătorească, dar dorinţa firească este să trăiască aici, să lucreze aici şi să se simtă normal aici.

Adriana STUPAR