Andrei Marga despre Reforma modernă a educaţiei

Criza educaţiei în România este mai mult decât evidentă. Discuţiile par fără orizont şi fără de sfârşit. Mulţi se pronunţă asupra educaţiei fără alt suport decât experienţa personală. Faptele, aspectul tehnic, cultura instituţională a educaţiei se neglijează de cele mai multe ori. În Europa, educaţia îşi caută direcţia după aplicarea programelor PISA şi Bologna. Preluate de viziuni înguste, cele două programe nu au putut mări competitivitatea educaţiei europene. Economişti reputaţi vorbesc de scăderea nivelului acesteia.

Cu avantajul experienţei, ca rector al Universităţii „Babeş-Bolyai“ (în perioada 1993-2012), ministru al educaţiei naţionale (1997-2001), membru în organisme de decizie internaţionale, Andrei Marga se încumetă să taie nodul cu o lucrare documentată, bine înscrisă în coordonatele naţionale şi internaţionale şi plină de noutăţi. După distanţarea sa, petrecută în 2012, de funcţii majore în educaţie, profesorul clujean revine în dezbaterea publică cu o privire în profunzimea situaţiei. Faţă de alte scrieri pe tema educaţiei, cartea lui Andrei Marga etalează nu doar păreri, ci şi întinse cunoştinţe, nu numai opinii, ci şi o conceptie organizată, nu doar opţiuni, ci şi decizii sau propuneri de decizie. Anii reformei 1997- 2001 au constituit, de altfel, singura reformă a educaţiei efectivă şi recunoscută internaţional, prin care ţara noastră a făcut trecerea la educaţia unei societăţi deschise şi pe baza căreia România a încheiat primul capitol de negociere cu Uniunea Europeană.

Măsurile greşite ulterioare şi deteriorarea educaţiei sunt larg percepute. Este util să se cunoască ce s-a petrecut, cine, când şi cum a luat decizii, ce decizii au fost aplicate şi cum se poate ieşi din deriva actuală a educaţiei. Cartea lui Andrei Marga oglindeşte o epocă şi propune soluţii.

Redăm, în cele ce urmează, fragmente din Introducerea autorului la volumul apărut recent, Andrei Marga, Reforma modernă a educaţiei (Editura Tribuna, Cluj-Napoca , 2016, 386 pag.).

“Cu ani în urmă, mi-am propus să nu mai revin la tema educaţiei. Mi se părea că am spus lucrurilor pe nume, restul fiind chestiuni de decizie şi acţiune ce nu mai depind de mine. În definitiv, intervenisem cu ocazia deciziilor importante şi în cursul fiecărui rol pe care l-am avut în domeniu: rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” (1993-2004 şi 2008-2012), preşedinte al Consiliului Academic (2004-2008), ministru al Educaţiei Naţionale (1997-2001), membru în conducerea unor organisme (European University Association) sau instituţii europene (Magna Charta Observatory) şi internaţionale (United Nations University Tokyo).

De fiecare dată, am anunţat în scris programul la început şi am făcut bilanţul la capătul fiecărui mandat. Cât timp am fost rector sau ministru s-au editat neîntrerupt publicaţii ale instituţiilor respective: „Buletinul Informativ al Rectoratului UBB” (martie 1993 – februarie 2012) şi „Buletinul Informativ al Ministerului Educaţiei Naţionale” (decembrie 1997-decembrie 2000). Cei care doresc să examineze perioada găsesc istoria evenimentelor şi deciziilor, exceptînd, fireşte, eventualitatea distrugerilor la care arhivele din România sunt, din păcate, expuse, din neglijenţă sau din interese meschine.

Am intervenit şi ulterior în dezbaterea naţională şi internaţională asupra educaţiei, iar textele sunt cuprinse în volume. În orice caz, prin volumele tipărite în timp – Educaţia în tranziţie (1999), Anii reformei 1997-2000 (2007), University Reforme Today (2005), Bildung und Modernisierung (2005), Profilul şi reforma universităţii clujene. Discursuri rectorale (2011), Challenges, Values, Vision. The University of the 21st Century (2011), După cincisprezece ani. Fifteen Years after (2011), Anii înnoirii 1993-2012 (2014), Universitatea veritabilă (2015) – s-a elaborat cea mai cuprinzătoare analiză a educaţiei în cultura română. Cei peste douăzeci de ani pe care i-am petrecut în administrarea educaţiei au lăsat în urmă una dintre abordările europene profilate. Aşa stând lucrurile, m-am angajat faţă de mine însumi să nu reiau tema educaţiei. Totuşi o fac, cu acest volum, din cel puţin patru motive.

Primul este acela că, la nivel naţional, continuă deteriorarea educaţiei, emigrarea creierelor creşte, iar confuziile se înmulţesc. Lipseşte cultura instituţională, se bâjbâie vizibil în căutarea unei direcţii şi a măsurilor care să o concretizeze. Discuţiile care se poartă sunt doar în jurul aplicării de reţete preluate superficial; or, nici un sistem de educaţie nu s-a dezvoltat doar prin imitare, adică fără să existe o concepere asumată, proprie. Lipsind cultura instituţională, se adoptă măsuri de pasare a răspunderii. Ideea generală este consultarea; or, consultarea fără proiecte elaborate nu duce departe. O altă idee este combaterea plagiatului. ?intă justificată, fără tăgadă, numai că, de pildă, efectele unei pile (nepotism, abuz etc.) la numirea într-un post universitar are efecte nocive cel puţin la fel de dezastruoase precum un plagiat. Nu ar fi cazul asanării întregului sistem al titlurilor?

Nu s-a clarificat nici acum relaţia învăţământului superior cu societatea. De pildă, ideea de a aloca universităţilor pregătirea la nivel de colegiu tehnic a tinerilor care nu şi-au luat bacalaureatul arată cât de mari sunt carenţele de înţelegere, deopotrivă a situaţiei grave a tinerilor şi a universităţii.

Autonomia instituţională a fost sufocată de birocraţia „experţilor” şi trimişilor să facă „evaluări”, dacă nu cumva „controale”. Unii chiar sunt convinşi că lucrurile se normalizează dacă aplicăm scientometria în evaluare, făcându-se că nu văd că economia şi tehnologia din România nu au progresat în consecinţa înmulţirii articolelor ISI. Oricare ar fi criteriile cantitative de evaluare, dacă nu este exigenţă profesională, nu se ajunge decât la un formalism ce îi plasează pe unii deasupra altora din considerente birocratice.

Criteriile de selecţie a liderilor, ce imită crescând lupta parlamentară, politizează tacit instituţiile şi duc la servilism faţă de cei care ajung directori, inspectori sau rectori. În educaţie este acum mai mare preocuparea de obţinere de funcţii administrative decât cea de găsire a unei organizări serioase şi de a da opera proprie. Au ajuns să conducă doctoranzi oameni care nu au avut de a face cu cercetarea ştiinţifică propriu-zisă, iar profesorii universitari fără operă proliferează din nou.(…). Profesorul Marga mai vorbeşte despre cooperările internaţionale care „stagnează în rutină şi formalism”, despre soluţia „reformei comprehensive, cum a fost numită atunci şi care se dovedeşte încă o dată a fi cea corectă”, despre faptul că în „universitatea pe care am condus-o două decenii nu s-a mai făcut nici un pas înainte. Mulţi profesori şi studenţi se plâng de ceea ce este. De exemplu, în loc să se treacă la cuvenita revizuire, după mai mult de două decenii, a programelor de studii, se continuă pe specializări devenite artificiale în raport cu nevoile sau în care nu s-a putut crea o elită de specialişti veritabili. Cercetarea ştiinţifică este aceeaşi, doar că s-a schimbat numele unor unităţi înfiinţate în 1993-2012 sau au fost desfiinţate altele, foarte utile. Structurarea pe facultăţi, pe care am creat-o în jurul lui 1995, se cere revizuită…” Mai departe : „Veleitarismul, susţinut cu anunţuri de sucese inexistente sau banale, ţine loc de inovaţie efectivă. S-a distrus începutul de creare a unei cercetări tehnologice competitive. S-a distrus reţeaua de pregătire fizică Palestra. S-a distrus în bună parte sistemul învăţării limbilor, pentru a face loc unor firme private. Lingvistica română a fost practic pusă la pămînt, mai respirînd doar prin cîţiva amatori agitaţi. Au încetat studiile iudaice, o mândrie a instituţiei, s-au anihilat studiile americane, au sucombat istoria artei, ca şi alte programe ce creau distincţie. Pregătirea pedagogică s-a dizolvat în management, iar studiile internaţionale se târâie cu propagandişti de ocazie autogonflaţi în specialişti (…) Al treilea motiv al revenirii mele la tema educaţiei este că în discuţia naţională nu există nici o viziune asupra viitorului învăţământului – nicidecum ceva comparabil cu ceea ce s-a angajat în anii reformei 1997-2000. Cine consultă fie şi numai scrierile din cele două perioade îşi vede confirmată din plin constatarea că nu s-a elaborat nici un proiect major, nici o concepţie, că totul este doar descurcare în context. Sunt acum vorbe largi, uzate, dar nici o viziune lucrativă. Nu se ştie ce este reforma – aceasta este confundată cu introducerea de restricţii (finanţare, personal, disciplinare etc.). (…) Al patrulea motiv este că în discuţia europeană se observă cu tot mai multă claritate erorile din procesele PISA şi Bologna. Mulţi oameni reclamă distrugeri şi neajunsuri, pe care le leagă direct de aceste programe lansate în 1999-2000. O afirm răspicat, cu deplină răspundere: această privire duce opiniile pe o pistă falsă. Nu sunt argumente pentru a contesta justificarea celor două programe, dar se pot observa uşor, şi la simpla comparaţie a textelor, distorsiunile şi erorile intervenite în aplicarea lor. Am semnalat erorile, şi în 2001 şi în 2004 şi mai târziu (vezi, de pildă, Andrei Marga, Implementing Bologna Declaration: the Need for a Change of Direction, în „Donauraum”, Wien, nr. 3, 2011, pp.245-258). Le-am localizat originea în aplicarea programelor PISA şi Bologna înăuntrul unui neoliberalism preluat nereflexiv din context. Nu PISA şi Bologna generează neajunsuri, ci aplicarea lor mimetică şi nereflexivă. M-am alăturat, deja la nivelul anilor 2005-2006, cum se poate observa pe documente, acelor universitari şi specialişti europeni care şi-au dat seama că ceva nu merge în aplicarea programelor PISA şi Bologna şi în educaţia de pe bătrânul continent şi au căutat să propună o alternativă viabilă”.

În cuprinsul volumului, profesorul Marga mai lămureşte conotaţia modernizării, clarifică înţelesul raţionalizării, ca miez al acesteia, şi subliniază ceea ce s-a făcut de antecesori. Pe lângă alte foarte numeroase aspecte analizate, cartea de faţă pune în lumină ceea ce autorul a articulat pe plan conceptual şi în planul deciziilor de acţiune, ceea ce face lectura nu doar interesantă şi instructivă, ci şi de luat aminte.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro