Ana Bogdan merge în turul al doilea la Phillip Island Trophy

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, sâmbătă, în runda a doua a turneului Phillip Island Trophy (WTA 250), care are loc la Melbourne şi e dotat cu premii totale de 235.238 dolari, după ce a dispus cu 4-6, 6-3, 6-3 de letona Anastasija Sevastova.

Ana Bogdan (28 ani, 96 WTA) a câştigat după o oră şi 44 de minute duelul cu Sevastova (30 ani, 53 WTA), cap de serie numărul 14.

Bogdan are acum 2-1 în meciurile directe după ce s-a impus în 2017, în sferturi, cu 6-1, 6-3, iar Sevastova a câştigat în 2019, în primul tur, cu 5-7, 7-6 (4), 7-5.

Următoarea sa adversară va fi învingătoarea dintre Christina McHale (SUA) şi Zarina Dias (Kazahstan).

Mihaela Buzărnescu (32 ani,138 WTA) s-a calificat pe tabloul principal după ce s-a impus în faţa franţuzoaicei Chloe Paquet (26 ani, 187 WTA), cu 6-2, 6-4, într-o oră şi 10 minute. Buzărnescu nu şi-a pierdut serviciul în faţa adversarei, salvând singura minge de break.

În alt meci din calificări, Niculescu (33 ani, 146 WTA) a fost învinsă de britanica Francesca Jones (20 ani, 245 WTA), cu 6-2, 6-2, după o oră şi 13 minute, în ciuda celor 6 duble greşeli.

Jones, care, din cauza unei anomalii de dezvoltare embrionară are trei degete la piciorul drept, patru la stângul şi patru degete la fiecare mână, a mai învins-o pe Niculescu în primul tur al calificărilor la Australian Open, luna trecută, la Dubai, cu 6-3, 6-2.

Tot sâmbătă, Irina Begu (30 ani, 74 WTA) o va înfrunta în primul tur pe Nadia Podoroska (24 ani, 45 WTA), cap de serie numărul 12.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut