Amenzi usturătoare pentru muncă la negru în tabere școlare și pensiuni cu activități de asistență socială

Mai multe societăți care organizează tabere pentru copii precum și alte servicii de cazare au fost amendate de Inspectoratul Teritorial de Muncă din Cluj pentru nerespectarea cerințelor minime privind securitatea și protecția sănătății lucrătorilor.

 

Ascțiunea a avut loc după ce au existat sesizări potrivit cărora în unități de cazare de mici dimensiuni, de genul pensiunilor turistice, se desfășoară în fapt activități de cazare de tip tabără sau de asistență socială cu cazare (specifice azilelor).

În cadrul acestei campanii au fost controlați un număr de 40 de angajatori din județul Cluj.  Dintre aceștia, 11 au primit 15 amenzi în cuantum total de 79.300 de lei, din care  două amenzi în valoare de 40.000 de lei au fost  aplicate la doi angajatori pentru primirea la muncă a două persoane fără incheierea unor contracte individuale de muncă.

„Celelalte deficiențe pentru care s-au aplicat amenzi sunt:  neorganizarea evidenței orelor lucrate, lipsa semnalizării corespunzătoare a căilor de evacuare, instruire necorespunzătoare în domeniul securității și sănătății în muncă, analize medicale periodice expirate, neeliberarea documentelor solicitate de către angajat.

Alte deficiențe pentru care s-au dat un număr de 34 de avertismente, dispunându–se măsuri de remediere a deficiențelor cu termene certe de ducere la îndeplinire, sunt: lipsa trusei medicale, neprezentarea programului de instruire și testare în domeniul securității și sănătății în muncă, lipsa verificării periodice a centralei termice, neverificarea stingătoarelor la scadență, lipsa planului de evacuare în camere, nedeclarare punct de lucru al societății, semnalizare de securitate necorespunzătoare”, a anunțat ITM Cluj.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut