Amenzi de peste 26.000 lei aplicate de polițiștii din Huedin, la sfârșitul săptămânii

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, alături de cei ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin, au legitimat 190 de persoane și au verificat 125 de autovehicule, în cadrul unor acțiuni pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, derulate în perioada 1-3 aprilie.

În urma acestor acțiuni au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 26.000 de lei (cele mai multe – 25 – fiind pentru nerespectarea regulilor de circulație) și au fost reținute 5 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

De asemeni, în cadrul activităților polițiștii au confiscat 25,60 mc de material lemnos, în valoare de peste 21.000 de lei.

În fapt – informează IPJ Cluj -, la data de 30 martie a.c., în baza informațiilor și activităților operative, polițiștii au constatat că pe un drum forestier din comuna Mărișel se află depozitat material lemnos, din specia molid, fără a fi întocmite documente legale de exploatare în acest sens. Polițiștii au demarat activități cu sprijinul Ocolului Silvic Gilău pentru clarificarea tuturor împrejurărilor, iar în conformitate cu Legea 171/2010, a fost stabilit un termen legal pentru probarea provenienței și revendicarea materialului lemnos. Având în vedere că până la data de 1 aprilie materialul lemnos nu a fost revendicat, polițiștii au procedat la confiscarea acestuia, fiind predat în custodia organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Gilău.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut