Ambulanță atacată cu topoare și bâte la Cluj

Polițiștii clujeni atrag atenția asupra informațiilor false care circulă în mediul online, potrivit cărora așa-numitele „ambulanțe negre” ar răpi copii. Inspectorul de poliție Iulian Timșa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, informează că aceste afirmații sunt însoțite, uneori, de fotografii sau videoclipuri generate ori modificate cu ajutorul aplicațiilor de inteligență artificială, și că în România nu au fost și nu sunt înregistrate astfel de cazuri.

 

„Ambulanțele sunt folosite pentru a salva vieți, iar oamenii care urcă în ele au nevoie de ajutor medical. În schimb, o informație falsă poate provoca panică și teamă și, mai grav, poate pune în pericol chiar siguranța celor care intervin pentru a-i ajuta pe ceilalți.

 

Vă îndemnăm să verificați informațiile înainte de a le distribui și să nu dați curs zvonurilor sau materialelor neverificate”, anunță polițiștii clujeni.

 

În data de 8 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au reținut, pentru 24 de ore, trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

De altfel, după cum informeză polițiștii, la data de 8 august 2026, în jurul orei 22.25, un echipaj medical a fost solicitat să intervină la un caz în comuna Recea-Cristur. După finalizarea intervenției, în timp ce se deplasa prin localitatea Căprioara către municipiul Dej, autospeciala a fost avariată de mai multe persoane, care, din motive ce urmează a fi stabilite cu exactitate, ar fi început să arunce cu pietre și alte obiecte contondente asupra acesteia.

 

„În urma acțiunilor persoanelor implicate, autospeciala a prezentat urme de distrugere, iar un membru al echipajului a fost rănit, suferind leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat mai multe persoane implicate în eveniment, acestea fiind conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii, iar până în prezent, față de trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, toți din comuna Recea-Cristur, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în vederea documentării întregii activități infracționale și identificării tuturor persoanelor implicate pentru dispunerea măsurilor legale care se impugn”, transmit polițiștii.

T.S.

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.